Isaia cap. 2.
Via DOMNULUI! ...


Preaiubitul meu, avea o vie
Pe-n deal foarte roditor,
S-a gândit și cu-o, dragoste vie
Pământul viei, l-a săpat de ogor,
A sădit în el vițele, cele mai alese
Și-n mijlocul ei se reculese,
Și mare drag de vie prinsese,
Zidise un turn și un teasc
Se aștepta la minuni,
Via aceasta să facă struguri buni,
Dar ea a făcut struguri sălbatici,
”Acum locuitori ai Ierusalimului
Judecați vă rog între, Mine și ea
Și calitatea vinului, acru cum era,
Ce-i mai puteam face viei mele
Și nu i-am făcut
Când o lucrasem, atât de precaut! ? ...
Vă spun acum ce-i voi face,
”Gardul ei voi desface
Ca să fie păscută de dobitoace,
Și zidul i-l voi surpa,
Să calce toți pământul din ea,
O voi pustii, nu va mai fi curățită,
Nici săpată ci părăsită,
Spini și mărăcini, să crească în ea
În ea fac să nu ploaie,
Asta voi face cu via Mea! ! ... ”
Via DOMNULUI oștirilor,
Este casa lui Israel,
Și bărbații, lui Iuda
Planta iubită de El,
El se aștepta la judecată și iată
Sânge vărsat! ! ,
Se-aștepta la dreptate,
Și iată, strigăte de apăsare și moarte,
Vai de cei ce înșiră, casă lângă casă,
Și ogor lângă ogor,
Pănă nu mai rămâne loc,
Ca să fie ei singuri în țară
În al țării mijloc... ”
La urechile mele DOMNUL oștirilor a zis:
”Hotărât, aceste case multe vor fii pustiite,
Și aceste case mari și frumoase nu vor mai fi locuite...
Chiar zece pogoane de vie, nu vor produce decât un bat,
Degeaba stăpânii viilor se zbat,
Iar un omer de sămânță,
Nu va produce decât o efă, nimic în plus
Vai de cei ce aleargă de dimineață
După băuturi amețitoare și asta fac de-o viață,
Și se-nfierbântă, până noaptea de vin! ! ...
Făcând lucruri, ce nu se cuvin
Harpa, lira, toba și vinul și flautul,
Sunt constant în ospețele lor! ...
Dar la lucrarea DOMNULUI nu iau seamă,
Și nu văd lucrarea Lui
Ci trăiesc, să aibă ceea ce vor,
Deaceea poporul meu din lipsă de cunoștință,
Va fi dus captiv,
Cei mari, vor muri de foame
Și mulțimea se va usca de sete
Din acelaș motiv,
Deaceea Locuința Morților își deschide gura,
Și își lărgește gâtul,
Ca să le-nghită măreția,
Și bogăția Ierusalimului
Ca și toată lumea gălăgioasă și veselă
Dinăuntrul lui,
Și cei mici să știți, vor fi doborâți
Și cei mari smeriți,
Și toate privirile trufașe
Vor fi plecate!
Dar DOMNUL oștirilor va fi înălțat prin judecată,
DUMNEZEUL Cel Sfînt
Prin dreptate va fi sfințit, El și al Său Cuvânt! ! ...
Acolo vor paște mieii, ca pe imașul lor
Și străinii, vor mânca moșiile părăsite ale bogaților, ,
Vai de unii ce trag după ei
Funiile minciunii, nelegiuirea,
Și trag după ei, păcate, cu hamurile căruții
Și zic”Să-și grăbească și să Își facă lucrarea, ca s-o vedem,
Să vină odată hotărârea Sfântului lui Israel,
Și s-o aducă la îndeplinire așa ca s-o cunoaștem! ! ... ”
Vai de cei care numesc răul bine,
Și binele rău și care spun, că întunericul este lumină,
Și lumina întuneric,
Că tare-i va pedepsi, DUMNEZEU
Și dau amărăciunea, în loc de dulceață
Și dulceața în loc de amărăciune! ,
Vai de cei ce se cred, înțelepți și se cred pricepuți,
Vai de cei tari, când e vorba de vin
Că sunt mulți,
Și vai de cei viteji, când e vorba
De amestecat, băuturi tari
Și se cred mari,
De cei ce îndreptățesc, pe cel vinovat pentru mită,
Și toți ceilalți, care iau drepturile celor nevinovați și se-ncântă,
Deaceea cum o limbă de foc, mistuiește miriștea
Și flacăra arde fânul,
Tot așa putregaiul le va fi rădăcina,
Iar floarea, li se va risipi în vânt ca țărâna...
Fiindc-au nesocotit legea DUMNEZEULUI oștirilor,
Și au disprețuit cuvântul, Sfântului lui Israel,
Deaceea DOMNUL Își va aprinde mânia,
Și va face DUMNEZEU că
Întinzându-și mâna,
Lovește pe poporul Său
De se zguduie munții și trupurile lor moarte,
Vor cădea în mijlocul, străzilor până departe! ! ...
Totuși mânia Lui, nu se potolește, însă
Și mâna Lui e tot întinsă,
El va ridica un steag, popoarelor îndepărtate
Și le va fluiera de la un capăt al pământului,
De unde orice popor
Vine rapid, ca pasăre-n zbor
Nici unul nu-i obosit,
Niciunul, nu se împleticește

Nu i se desface brâul
Și în sfârșit,
Nu i se rupe, cureaua sandalelor
Au săgețile ascuțite,
Arcurile lor pregătite,
Copitele cailor, lor, sunt ca cremene
Cu care si-n piatră se poate tăia,
Roțile carelor se-nvârtesc, ca un vârtej
Urlete sălbatice, scot din gâtlej
Spițele roților, nu se mai văd,
Și fac în jurul, lor prăpăd
Răcnesc ca niște leoaice,
Și mugesc, ca puii de lei,
Sforăie apucă prada și-o târăsc, cu ei
Relele-s foarte multe,
Și nu-i nimeni, să-i ajute
Asupra lui Iuda, va fi un muget tare,
Ca mugetul furtunii pe mare! ! ! ...
Vor privi în pământ,
Și vor vedea numai, întuneric și strâmtorare,
Lumina soarelui
Se va-ntuneca de norii, Lui.

Blându Ioan
16.10. 2024.
Cluj