Motto: Ioan 17:20 Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.

Tăcea pământul. Cerul asculta.
În foișor ardea lumina blândă.
Iar Fiul, chiar în prag de Golgota,
Vorbea cu Tatăl în iubirea sfântă.

Nu pentru spini sau drumul spre mormânt
Nu pentru rana ce-I bătea la ușă;
Ci pentru cei ce-or crede prin Cuvânt,
Când multe veacuri vor fi în cenușă.

Și m-am uimit: eu încă nu eram.
Nici ochi, nici glas, nici lacrimă, nici nume.
Dar inima-I mă cunoștea deplin,
Mai înainte de-a veni în lume.

Eram ascuns în sfatul Lui de har,
Ca bobul încă nedospit în pâine,
Ca mielul dus spre jertfă pe altar,
Când zorii încă nu vesteau un mâine.

De-atunci, când glasul meu rămâne mut
Și rugăciunea pare că se frânge,
Îmi amintesc: întâi El m-a știut,
Și pentru mine încă El mai plânge.

Că nu eu L-am găsit întâi pe El,
Ci El m-a cunoscut din veșnicie;
Iar rugăciunea Lui, ca un drapel,
Îmi ține sufletul pentru vecie.

Dany Căpătan