Nimic din mine
Autor: Dany Căpătan  |  Album: Ajuns la cruce  |  Tematica: Multumire
Resursa adaugata de Danycapatan in 15/07/2026
1 / 1
Nu cei puternici Ți-au atras privirea,

Nici cei bogați în faimă și renume;
Ci-ai coborât acolo unde firea
Vedea doar oameni lepădați de lume.

Ales-ai vasul fără-nsemnătate,
Pe cel uitat, lipsit de vrednicie;
Ca harul Tău, și nu a noastre fapte,
Să fie slava dusă-n veșnicie.

Cel înțelept nu a aflat cărarea,
Nici brațul tare n-a putut s-o urce;
Ci Fiul Tău, El ne-a deschis intrarea,
Prin Trupul Său, prin jertfa de pe cruce.

Ce-aș fi adus la marea mântuire?
Un nume frânt, o inimă-nșelată;
Tu ai venit cu sfânta izbăvire,
Când orice poartă era încuiată.

De-aceea piară lauda deșartă,
Și orice merit omenesc să cadă;
Că tot ce-avem e harul care iartă,
Iar crucea Ta, e singura dovadă.

N-avem un alt izvor de mântuire,
Nici alt temei sub bolta cea albastră;
Hristos, neprihănire și sfințire,

Înțelepciunea și salvarea noastră.

Dany Căpătan
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 23
Opțiuni