DUMNEZEU NU ÎNTÂRZIE!
Autor: Andrada Sighiartău  |  Album: Poezii prin Duhul Sfânt I  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de AndradaS in 08/07/2026
1 / 1
DUMNEZEU NU ÎNTÂRZIE!
Andrada Sighiartău
05.04. 2026

Aştepţi de ani de zile să vină Dumnezeu
S-aducă mântuirea celor din jurul tău
Şi parcă izbăvirea adesea zăbovește,
Dar nu uita, creștine, căci Domnul nu greșește.

Aştepţi să vezi cu ochii promisiunea Lui,
Cum se va împlini Cuvântul Domnului.
Chiar de e lupta mare și cel rău tot răcnește,
Isus e biruința, Isus te izbăveşte!

Aştepţi să vezi răsplata la tot ce ai lucrat
Şi să te întâlneşti cu al tău împărat.
Mai rabdă încă o clipă, mai rabdă înc-un ceas,
Căci Domnul Isus vine, puțin a mai rămas.

Aştepţi atâtea lucruri și nu vezi împlinirea,
Dar ştie Dumnezeu cum să facă-ntocmirea.
Tu stai în rugăciune, rămâi smerit, supus,
Căci ce nu poți tu face, va face El, Isus.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 10
Opțiuni