Iertați-ne, copii, că îmbătrânim
Și ne topim ca ceara-n lumânare,
Că nopțile atârnă tot mai greu
Când urci Golgota răstignirii tale.

Ferestrele au căpătat contur
De așteptări ce nu mai au cărare,
Pribegi prin timpul ars de nibelungi,
Ne împiedicăm de muntele de sare.

Chiar vântul șuieră nostalgic, în răspăr,
Și-alungă ziua tinereții smulse...
Doar frunzele aleargă pe covor
Prin stropi de ploaie, lacrimile plânse…

Iertați-ne, copii, că îmbătrânim
Și suntem umbre ce-și târăsc povara,
Nu vrem cu lacrimile noastre să rănim
Când zborul vostru cercetează zarea…

Iertați-ne, copii, dar și murim!
De dor, de așteptări și suferință,
În rugăciune, noaptea, noi zidim
O Ana îmbrăcată-n pocăință.

Iertați-ne, copii, dar și plecăm
Spre un tărâm de viață-veșnicie,
Acasă-n cer e timpul fără ceas,
O sărbătoare sfântă, bucurie!

Camelia Cristea