Nemulțumirea a crescut între oameni,
Și robește și frați din adunare.
Ținta ei este, să ne despartă de Hristos,
Dar noi să fim tari, să rămânem în picioare.

Banul a înrăit frățietatea,
Dragostea tot mai mult a scăzut.
Nimic nu ne mai înveselește,
Căci lăcomia a crescut.

Tot mai mult câștigăm,
Trofee slujind păcatului.
Slujirea celui Divin nu mai este,
Ci lepădarea de Harul Domnului.

Nu suntem cum a mm fost,
O dată, ca pe vremuri bune.
Să ne prețuim unul pe celălalt,
Noi suntem tot mai aproape de Lume.

Pasul nostru îl îndreptăm,
Spre Iazul cel cu Foc.
Fiindcă binele nu-l mai facem,
Și am obosit de tot.

Cât încă Domnul Iartă,
Să ne apropiem de sine.
Ca să primim Raiul,
Sus în Slava Lui, în Splendori Divine.

Să nu ne luăm după păcat,
Să Cinstim Al Domnului Nume.
Păzindu-ne de Aluatul Fariseilor,
Așa cum însuși Hristos ne spune.