Nu sunt beţi
Autor: Dionisie Giuchici  |  Album: vol. 2 - Domnul, nu eu!  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de catre_un_cititor in 27/03/2009
NU SUNT BEŢI

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

Ucenicii-n stăruinţă
Împreună ei au stat,
Zece zile-n rugăciune,
Către Domnul au strigat.

Şi deodată, o Putere,
Limbi de foc deasupra lor,
Bucurie, mângâiere,
A primit acel popor.

Ei vorbeau în limbi străine,
Când Isus i-a botezat,
Duhul Sfânt şi astăzi vine,
Şi pe noi ne-a cercetat.

"Nu sunt beţi!"-le zice Petru,
La acei care-au hulit-
Ei se bucură căci Domnul
Duhul Sfânt le-a dăruit.

"Nu sunt beţi! -Cuvântul scrie,
Domnul a făgăduit,
Minunata proorocie
Chiar acum s-a împlinit.

"Nu sunt beţi!" -sunt plini de rouă
Şi de Duh mângâietor,
Dumnezeu ne dă şi nouă
Ca şi-atuncea, fraţilor.

"Nu sunt beţi!"-ei au puterea
Care-i clatină în vânt,
Bucuria, mângâierea,
Ei sunt plini cu Duhul Sfânt!

Nu sunt beţi! acei ce cântă
Şi se roagă, şi doresc
Ca să vadă Ţara Sfântă
Şi pe Mirele Ceresc.

Nu sunt beţi!-stăruitorii
Care strigă neîncetat.
Ei simţesc în piept fiorii,
Duhul Sfânt i-a cercetat.

Nu sunt beţi! -acei ce strigă
Aleluia! şi Amin!'
Ei se bucură în Domnul
Căci paharul lor e plin.

Nu sunt beţi! -zadarnic râdeţi
Voi, acei fireşti, de ei.
Căci Isus le-a dat candelă,
Şi în vas, ceresc ulei.

Nu sunt beţi! -acesta-i vinul,
Vinul vechi şi limpezit,
Cum a proorocit Isaia,
Când prin Duhul a vorbit.

Vin şi lapte, vin şi miere,
Vin şi untdelemn ceresc,
Bucurie, mângâiere,
Duhul Sfânt dumnezeiesc.

Ape limpezi, cristaline,
Râuri pline de-ndurări,
Duhul Sfânt şi azi revarsă
Bucurii în adunări.

El aprinde, El rodeşte,
El e flacără şi jar,
Duhul Sfânt ne dăruieşte
Roadă Duhului prin Har.

El de la Isus adie
La acei ce stăruiesc,
Dumnezeu îţi dă şi ţie
Duhul Sfânt dumnezeiesc.

În vechime, toţi profeţii
Au vorbit prin Duhul Sfânt.
Tot prin Duhul Sfânt, şi astăzi
Se vesteşte-al Lui Cuvânt.

El ne dă şi armătura
Pentru lupta cu cel rău
Sabia, învăţătura,
Armele Lui Dumnezeu.

Duhul Sfânt se întristează
Dacă tu te-mpotriveşti.
Atunci El se-ndepărtează,
Şi rămâi aşa cum eşti.

Nu dispreţui lucrarea
Duhului mângâietor!
Proorocia, cercetarea,
Căci atunci eşti hulitor.

Nici vorbirea-n limbi străine,
Căci prin daruri, Duhul Sfânt
Te zideşte şi pe tine
Prin credinţă, prin Cuvânt.

Plin de Duhul Sfânt, ca Pavel
Şi ca Petru, fii mereu!
În lucrarea mântuirii,
În slujba Lui Dumnezeu.

Căci prin Duhul Sfânt, în ziua
Când Isus va reveni,
Dacă ai păstrat comoara,
El la cer te va răpi.

Fără Duhul Sfânt, oricine,
Cât ar fi de credincios,
Va rămâne jos, în lume,
La venirea Lui Hristos.

Orişicine neglijează
Acest minunat favor,
Va rămâne-n întuneric,
Căci a fost nepăsător.

Nu se are în vedere
Titlul care l-ai purtat,
Numai dacă ai putere
Vei fi sus la cer luat.

Şi va fi mare surpriză
Pentru mulţi, chiar dintre noi,
Care au vestit puterea,
Dar ei au rămas tot goi.

Nu te mulţumi cu gândul
Că tu ai fost botezat,
Verifică-ţi azi trăirea,
Dacă mai eşti cercetat.

Duhul Sfânt ne întăreşte
În Numele Lui Isus.
Zilnic ne călăuzeşte,
Până vom ajunge sus.

El ne dă îndemnuri sfinte,
Numai noi să ascultăm,
Să privim mereu-nainte,
Prin credinţă să luptăm.

Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3060
  • Export PDF: 84
  • Favorită: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni