Cântaţi
Autor: Dionisie Giuchici  |  Album: vol. 2 - Domnul, nu eu!  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de catre_un_cititor in 27/03/2009
CÂNTAŢI

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

Aşa ca şi evreii când au adus chivotul,
Să înălţăm cântarea şi să ne bucurăm.
Şi tablele, şi mana, şi legea, şi toiagul,
De lucrurile sfinte nicicând să nu uităm.

Pe-altarul ispăşirii, cântarea mulţumirii,
Prin flacăra iubirii, să ardă neîncetat.
Tămâia rugăciunii, tămâia-nchinăciunii,
În jur să răspândească parfumul minunat.

Să cânte tot poporul, căci Domnul Salvatorul
Isus Mântuitorul, e noul legământ.
În El avem chivotul, şi legea, şi preotul.
Isus reface totul, un cer şi-un nou pământ.

Căci El ne-a dat veşminte, şi haine albe, sfinte,
Ca să slujim altarul cu Duh împodobiţi.
Cu haina preoţească, iubirea Lui cerească,
Pe Domnul să-L slăvească acei neprihăniţi.

Noi suntem jertfa vie, pe-altar, la datorie.
Prin înoirea minţii, pe Domnul să-L slujim.
Noi ne-am schimbat purtarea şi vrem asemănarea,
Aşa ca Domnul nostru cu toţii să trăim.

În noua preoţie, orice creştin să ştie
Căci are datoria să-nalţe rugăciuni.
Oricine mijloceşte, pe Domnul îl slujeşte,
Căci Dumnezeu vorbeşte şi astăzi prin minuni.

Candela şi făclia, înseamnă bucuria
Ce arde în ungherul, în sufletul predat.
Şi-atâtea alte taine, ce-au fost pe-acele haine,
Sunt darurile sfinte ce Domnul ni le-a dat.

Cu sânge ne stropeşte Acel ce mijloceşte,
Căci Domnul este Mielul ce ne-a răscumpărat.
Veniţi deci toţi leviţii, să vină mântuiţii
Cu harfe şi chimvale, să cânte neîncetat.

Să vină slujitorii, să vină vestitorii,
Să vină acei ce cântă, aici, lângă chivot.
Să cânte tot poporul, căci Duhul Sfânt e norul,
Isus Mântuitorul e Marele Preot.

Amin


Pacea Domnului Isus,am observat la un comentariu unei poezii a fratelui Dionisie Giuchici că sunteți interesată dacă a scos cărți

La aceste link uri puteți să le comandați

Cărți de poezie Dionisie Giuchici Domnul,nu eu vol.1&2 https://chat.whatsapp.com/Cb8UF5uecXU2ywwa0GlKUz

https://poeziicrestine.video.blog/2019/07/31/carti-poezii-dionisie-giuchici-domnulnu-eu-12/
Adăugat în 12/01/2020 de Jony_94
Statistici
  • Vizualizări: 2795
  • Export PDF: 84
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical 1
  • Nisalin  k

    Gramatical 1 0
  • Diacritice 1
  • Nisalin  k

    Diacritice 1 0
  • Conținut 1
  • Nisalin  k

    Conținut 1 0
Opțiuni