CHEVROLET

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

Era-ntr-o zi cu soare cald,
Treceam pe-o stradă mare,
Până-ntr-un colţ de bulevard,
Lângă-un hotel destul de-nalt,
Era o staţie de parcare.

Mă oprii în loc pentr-un moment,
Ce-o fi acolo oare?
S-a întâmplat vre-un accident?
E plin de oameni mici şi mari
Pe trotuare.

Mă duc să văd al lor secret,
Ştiţi, firea-i curioasă;
Dar ce credeţi?... un Chevrolet,
Un taxi foarte elegant,
O maşină frumoasă.

Ce să vă spun, era frumos,
O maşină luxoasă,
De la volan şi pân'la roţi
Juca pe arcuri ca un ceas,
Era foarte frumoasă.

Şi-aud pe unii cum ziceau
Că tehnica modernă,
Te-ndepartă de Dumnezeu,
De lucrurile din trecut,
De slava cea eternă.

Căci, în sfârşit ochii-s deschişi,
Azi vede orişicine,
Că avionul zboară sus,
Vaporul merge pe ocean,
Iar trenul e pe şine.

Iar eu am zis în gândul meu:
"Ce strâmtă li-e vederea!
Ei nu-l cunosc pe Dumnezeu,
Habar nu au de planul Său,
Ei nu-i cunosc puterea."

Căci dacă pentr-un Chevrolet,
Superson sau Malaxă,
E nevoie de-un proiectant
Să-i puie motoru-n desen,
Nu orice gură-cască.

Atunci universu-i nimic?
Cu-ntreaga lui mişcare?
Cu astrul mare, astrul mic,
Cu nori şi stele-n veşnicii,
Cum? Nu e de mirare?

Al anotimpului motor
Plasat pe patru faze,
Cine-a fost al lui Autor?
De i-a-mpărţit aşa precis
Vitezele prin raze!

Şoferul şade la volan
Şi merge tot-nainte,
Dar iată s-a-nplinit un an
De când trecut-ai pe la noi
Cu basculantu-Ţi încărcat
Preabunule Părinte.

Pământul e-ncadrat în ceas,
În forţă şi viteze,
Cine-a trasat al lui atlas?
Cu-atât de uriaş compas!
Apoi l-a pus în univers
Pe-a norilor proteze.

Eu mi-am văzut de al meu drum
Pe bulevard-nainte,
Deodată simţesc un parfum,
Că-s cercetat de Duhul Sfânt,
De-o flacără fierbinte.

Şi nu ştiam, să plâng, să strig
Osiana !Aleluia!
Deşi eram pe bulevard,
Locul era totuşi prea strâmt,
Că-n juru-mi trecea lumea.

Şi-atunci am zis:"O, Domnul meu,
Măreaţa Ta lucrare!
Cine pătrunde planul Tău?
De Creator şi Dumnezeu!
Când ai unit cei doi magneţi
Şi-ai dat lumii mişcare!

Tu şi-n furnică-ai pus instinct
Şi zelul de lucrare,
Deşi e mică, nu-i nimic,
Dar se trezeşte-n zori de zi
Harnica muncitoare.

Al albinuţei mic motor,
Deşi fără cilindri,
Ea pleacă şi se-ntoarce-n zbor
Din şantierul florilor,
Făr's-o conducă nimeni.

Când le auzi cum zumzăiesc
Zici că s-a dat alarma,
Dar nu-i război, ele roiesc,
Fără de fabrici se-nmulţesc
De vara până toamna.

Apoi să-l vezi pe "chevrolet"
Prin valuri, vitejeşte,
Cum se întrece c-un vapor,
Deşi a lui micuţ motor
E doar motor de peşte.

Şi totuşi el a câştigat
Medalia străvezie,
Titanicul s-a scufundat,
Dar el a rămas teafăr, viu,
O micuţă scrumbie.

O, Doamne, Părinte Ceresc,
Ce-ndrepţi Tu, cine va strâmba?
Lucrarea Ta eu o slăvesc,
Ce strâmbi Tu, cine va-ndrepta?

Pe toate le-ai făcut perfect,
Fără nici o greşeală,
În om ai pus mare secret,
Motorul - spirit - denumit,
A vieţii comoară.

L-ai dat un chip foarte drăguţ
Înzestrat cu talente,
I-ai dat a sfinţilor virtuţi,
Şi-atâtea calităţi cereşti,
În creier i-ai pus minte.

El la volan umblă când vrea,
Numit inteligenţă,
Benzina-n servietă şi-o ia,
Iar când i-e sete, apă bea
Şi-astfel prinde viteză,

Apoi s-o vezi pe"Mercedes"
Cum "fluieră" pe stradă,
Eu cântecul i-am înţeles,
Dar nu e Psalmul lui David,
Ci-a mândriei baladă.

Volanul ei e ruginit,
Dar ea-i foarte comodă,
Bine că păru-i încreţit,
Să stărui după Duhul Sfânt
Azi nu prea e la modă.

Doar ştim cu toţi că-i lege-n scris
Maşinilor pe stradă,
Claxonatul e interzis,
E şi modern, nimic de zis,
Cine n-ar vrea să creadă?

Măi frate, nu mai claxona,
Că-n faţă sunt spitale!
Şi s-ar putea să deranjezi,
Vre-un sfânt bolnav să-l enervezi,
Dacă strigi Osanale.

Azi oameni-s aprinşi de dor
Să-şi cumpere maşină,
Iar al sufletului motor
E-afară, fără de garaj,
Plin de rugină.

În loc să ungă-al lor motor
Credinţa să le crească,
Prin darul rugăciunilor
Pe-aleea cea cerească,

Ei strâng avere pentru foc,
Şi viermilor mâncare,
O, inimă, nu ai un loc
Pentru Isus ce te-a creat?
Pe cine iubeşti oare?

Cine-a văzut într-un oraş
Nuntă fără maşină?
O, când suna-va al Lui glas,
Al nunţii sfinte veşnic ceas,
Cum vei ieşi cu-al tău motor
Plin de rugină?

Când pe-a Lacteilor alei
Ca sticla străvezie,
Vei vedea stol de porumbei,
Cum se întrec în zbor cu ei,
Cu îngerii spre veşnicie.

Iar tu vei sta pe lângă drum
Făcând mereu semnale,
Când vei vedea că ai rămas
În întuneric, jos în vale.

E greu să pierzi primul talon
Iubirea, căci la urmă,
Te pomeneşti c-ai devenit
Un lupuşor în turmă.

E timpul să ne cercetăm
Fraţilor, fiecare,
Haideţi cu toţi să ne-ntrebăm:
Stăm bine oare-aşa cum stăm
Cu-a noastră stare?

De vrei maşina s-o porneşti,
Secretul îl cunoaşte!
Benzină, apă şi ulei,
Prin a contactelor scântei,
Foarte uşor porneşte.

Deci rugăciune, post şi plâns,
Şi-apoi vine scânteia:
Puterea Duhului de sus
Ce e promis chiar de Isus,
În mâna noastră-i cheia.

Iar într-o zi cu soare cald,
Vei fi chemat Acasă.
Pe-al veşniciei bulevard
Vei trece cu al tău smarald,
Să fii a Lui Isus mireasă.

Amin

(...aceasta este prima poezie scrisă
de fratele Dionisie Giuchici, aprox.
în anul 1960, în România)