O frumoasă Împărăție
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Nu e vreme de pierdut!  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Florentina.S in 22/05/2026
1 / 1
O frumoasă Împărăție


Am un Tată sus în cer,
Care-i bun și mă iubește,
Știu că de-s cu El, nu pier
El, de rele mă ferește.

Sus de tot mi-a pregătit
O frumoasă Împărăție,
De asta sunt fericit
Și vreau să îți spun și ție.

Omule drag, nu uita
Vino și tu lângă mine
Cu El, la ceruri vom sta
Și are, să ne fie bine.

Vino, să ne pocăim
Osanale să Îi dăm,
Pe a Lui urme să pășim
Numai lângă El, să stăm,

Că nu-i vreme de pierdit,
Sfârșitu-i aici, aproape,
Nu privi în urmă mult
El, să ne salveze, poate.

Păreri de rău să nu ai
Căci viața, vei câștiga
Pe gânduri, să nu mai stai,
Să pornești pe calea Sa!

Totul parcă-i transformat
Pământul, așa n-a fost
Omenirea s-a schimbat
Și aleargă fără rost

Dar, la pierzare se duce
Cu cei ce n-or asculta
Satan, moarte va aduce
Și totul va dispărea.

Numai Domnul ne salvează,
Pe nori ne va ridica
Iar acei, care-L urmează
Din foc, cu toți vor scăpa.

Sus la cer în veșnicie
Cu Isus vor locui
În a Sa Împărăție
Și etern, Îl vor slăvi.

Amin

Câmpia Turzii, 22 mai 2026
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 24
Opțiuni