Purtător de binecuvântare
Autor: Nichifor Nicu  |  Album: Selectii  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Nichifor in 21/05/2026
1 / 1
Purtător de binecuvântare
autor: Nichifor Nicu
21/05/2026. ora: 02:10

Purtător de binecuvântare,
Îmi doresc să fiu mereu,
Cât în mine e suflare,
Pentru oameni, Domnul meu.

Să ofer mereu alin
Unde-i lacrimă și-i greu,
Să nu scuip deloc venin,
Ci să spun de harul Tău.

Când un suflet se coboară
Sub povara unui chin,
Să-i fac inima ușoară
Cu un strop de cer senin.

Să nu caut răsplătire,
Nici vreun nume printre ei,
Ci doar sfânta Ta iubire
Să se vadă-n ochii mei.

Să împart o pâine caldă
Celui trist și obosit,
Iar speranța să se vadă
Unde plânsul s-a ivit.

Fă din inima-mi lumină
Pentru cel rătăcitor,
Ca, prin pacea Ta divină,
Să Te afle, Sfânt Păstor.

Iar când un cuvânt greu doare,
Pe nedrept de vor lovi,
Poartă-mă către iertare,
Chiar și-atunci să pot iubi.

Să rămână după mine
Nu averi pe-acest pământ,
Ci doar urme de suspine
Vindecate prin cuvânt.

Purtător de bunătate
Vreau să fiu cât voi trăi
Și să fiu lumină-n noapte,
Orișicât de greu ar fi.

Iar când viața-mi va apune
Și la Tine voi veni,
Fă să las în astă lume
Urme care vor zidi.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 10
Opțiuni