Știi tu cine e Acel ce veghează asupra ta?
Știi ce har și ce putere ai de ești în Mâna Sa?
Cum putut-ai astăzi iar să te ridici?
Ai știut tu singur oare prin puterea ta să zici?
Știi tu singur să te duci și să te-ntorci?
Prin înțelepciunea și știința ta, tu torci?
Poți tu calea să-ți trasezi și-al tău drum să îl veghezi?
Oare, asta chiar tu crezi?
Cine-ar vrea să știe și să creadă-n lucruri fără de folos?
Cu atât mai mult și tu, ce asculți și tot cunoști
Cum să stai în necredință ca și mulți alți păcătoși?
Și să nu știi adevărul, ci să te-nșeli, fără de folos…
Cel ce are-n mână cheia morții și a vieții
Dumnezeul suveran, Împăratul veșnic.
El e Cel ce-a pus în tine frumusețea tinereții
El e Cel ce ți-a dat un plan măreț și unic.
Dacă veghezi și stai în ascultare
De te-oi păstra curat pân la vremea hotărâtă
Domnul va lucra cu tine cu un plan veșnic și tare
Ființa ta să nu mai fie doborâtă.
De-ai asculta de Domnul astăzi
De te-ai lăsa în Mâna Sa
Vei vedea c-aceasta te va păzi
Ca să pășești pe sfânta, calea Sa.
Căci nu putem ști vremea și nici ceasul
Când Isus va apărea pe norii cerului de sus
Când vom lăsa pe totdeauna pasul
Și vom zbura cu toții dincolo de apus.
Nu știm când Domnul se-arăta-va
Când toți în coruri îngerești și pământești
Îl vom slăvi și-n tot întinsul va suna
Atunci, „Ție, Doamne-ți vom cânta, căci în veci trăiești!”