Seara târziu adunați, ei despre Isus vorbeau,
S-au închis sus în odaie, căci erau toți temători
Stând acolo laolaltă, despre tot se minunau,
Ce-a fost au văzut cu toții, parcă-i cuprindeau fiori.
Iar Isus s-a arătat, pacea Lui, El le-a dorit,
Îl priveau plini de uimire și nu le venea, să creadă,
Le-a vorbit cu duioșie, cu iubire i-a privit
Și ei se uitau cu drag, parcă mai bine să-L vadă.
A suflat și Duhul Sfânt, peste ei s-a așezat
Le-a spus că acum au putere, ca să ierte de păcate
I-a privit pe toți au Lui și de acolo a plecat,
Târziu, Toma a venit, el n-a fost prezent la toate.
Despre Isus i-au vorbit, dar el parcă nu credea
Deși cu toți întăreau, că L-au văzut pe Isus,
El dorea cu ai săi ochi, ca să Îl poată vedea,
Să-i pună mâna pe rana, primită la cruce, sus
Chiar opt zile au trecut, erau iarăși împreună
Cu ușile încuiate, căci de iudei se temeau,
Isus în mijlocul lor, i-a spus lui Toma să pună,
Mâna pe a Sale răni, ceilalți cu drag îi priveau
Toma s-a intimidat și a fost plin de rușine
Domnul apoi la- îndemnat, să fie încrezător
La răbdare i-a îndemnat și le-a spus să facă bine
Să pornească pe al Său drum, chiar dacă nu e ușor
Să aibă credință mare, fapte bune și iubire,
În lume ca să pornească, să vestească mărturia
Al lor cuvânt totdeauna să aducă fericire
Pacea lui Isus s-aducă, de păcate, izbăvirea.
Amin
Câmpia Turzii, 12 aprilie 2026