TĂGĂDUIREA LUI PETRU


Așa cum Domnul a spus, Petru, după El mergea
La Caiafa a fost dus, ca să Îl învinuiască,
Petru după ei s-a dus, atent, se tot furișa
Căci deloc nu și-a dorit, cineva să-l recunoască.

Lui Isus s-a lăudat, că-L urmează pân la moarte,
Dar știa, că nu e în stare, sacrificiul ca să-l facă
Acum, la tot se gândea și își amintea de toate,
Poate ar fi fost mai bine, a lui gură ca să tacă.

De pedeapsă se temea, iar de moarte și mai tare
Când în curte a ajuns și a fost recunoscut,
Că nu-L știe pe Isus, o spunea în gura mare,
Adevărul l-ar fi spus, dacă nu s-ar fi temut.

Când cocoșul a cântat, de Isus și-a amintit,
De a lui vorbe când a spus, că de El s-a lepăda,
Dar atuncea nu credea, se știa om hotărât
Iar dacă ar fi așa, el pe el, nu s-ar ierta.

Petru cu amar a plâns, când bine a înțeles,
Că a făcut tot, ce n-a vrut, c-a fost laș și temător,
Viața ca să și-o salveze, ca să mintă a ales,
Ca să scape, a mințit, chiar de nu ia- fost ușor.

Dar acum el regreta, se simțea un păcătos,
L-a tăgăduit pe Domnul, s-a întâmplat, ce El i-a spus
Pe Cel sfânt nevinovat, pe iubitul său Hristos,
Păcatul lui și minciuna, celui rău, el s-a supus.

Amin

Câmpia Turzii, 8 aprilie 2026