Când vreau...
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Nihil Sine Deo  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de Duverna in 18/07/2009
Când vreau...

Când vreau să fiu lângă Tine
Isue Doamne, atunci eu ştiu,
Că două legi se luptă-n mine
Spre-a-mi câştiga sufletul viu,
Dar nu pot fi, făr'de suspine
Urmând pe-a Tale căi Divine!

În lupta aceasta-ncrâncenată
În mintea mea care-i firească,
Trup şi suflet, fiinţa-mi toată,
Să-nvingă-ar vrea să biruiască
Văzând cum este-ameninţată
Să scap de soarta blestemată!

Cu cât mai mult doresc să fac,
Tot mai cu râvnă a Ta Voinţă
Şi astfel gândul, să-mi împac
Căci vreau s-ajung la biruinţă
Mi-aduce-aminte Dragostea
Cum S-a Jertfit sus la Golgota!

De-al Tău Cuvânt, în apărare
Ce paşii vieţii-mi îndrumează,
Gândind fac trista constatare:
Că-n viaţa aceasta trecătoare
Ce îmi doresc, încă urmează!
Numai de-ar fi inima-mi trează.

Şi-ncurajat, pornesc iar lupta
Şi chiar de-o iau de la-nceput,
Prin sforţări noi, m-oi avânta
Sperând să-mi câştig biruinţa
Cu Domnul care-mi este Scut
Să trec cercări ce m-au durut.

Atât de aprigă şi de cumplită
E lupta aceasta-n duh cu firea,
Căci inima-mi, ce vrea-nnoită
De Duhul Sfânt vrea sprijinită,
Ca la sfârşit s-aibă, izbăvirea
Pentru-a primi Neprihănirea.

Flavius Laurian Duverna
13 iulie 2009
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1253
  • Export PDF: 58
Opțiuni