E martie... și-afară, sub alb de zăpadă
Se zbate să iasă verdeața grămadă,
Şi flori timpurii, brânduşele violet
Ghioceii plăpânzi, sub covor de omăt.

Sub gheața subțire izvorul coboară,
Din muntele singur... se lasă spre seară...
Şii încă răcoare, suspină amorțite...
Narcise, viorele, de ger toropite.

Așteaptă să curgă, raze de soare...
Să topească cununa de stea și ninsoare.
Să răsară, să crească, la cer să zâmbească,
În albe veşminte, din noroi să renască.

Și eu sunt cuprins, ca-ntr-un zumzet de albine,
Vreau noi primăveri să renască în mine.
Se duce o luptă să înving iarna iar,
Să răsar iar o floare cu parfum și nectar.

Să-ndrept iarași fața, spre cerul cu soare,
Și raze plăpânde să-mi răsară pe cale.
Și-n inimă iar, primavară să fie,
Bucurii noi în suflet, crini si meri in câmpie.

Noi speranțe-ndreptate, dincolo de cer
În nadejde de slavă, năzuinți ce nu pier.
Cărți curate deschise, unde tainic se-aşterne,
Fapte bune și roada, primăverii eterne.