Ridică-te, omule frate, te uită ce-naltă e lumina
Ca un gulden soarele răsărit, risipește raze, înviorând grădina
Cucernic coboară în ochi și ți-aprinde lăuntrul
Picuri de har în pieptul trudit, balsam e Cuvântul.

Stai la ceas de veghe, prosternete-n palme, în trista grădină
Că-n sudori de sânge, s-a supus jertfirii a Vieții Lumină
Fluturând în ramuri, șoapte de durere, înfior copacii
Cânt din sfânt calvar, unduiesc petale, pe ogoare macii

Pe cărări știute, de miei și mioare, margini de răzoare
Florile iertării, cu parfum de rai, dalbe lăcrămioare
Răsărite parcă prin rostiri de Rege, în chinul fierbinte
Pe crucea de jale, să-ți aduci aminte, de șapte cuvinte

Suflete al meu, înmiresmează-ți grădina, sădește printre ani
Viață în curăție, cu florile iertării crescute-n Ghetsimani
Iubește-mă…te strigă Lumina ce S-a supus durerii
Mă poartă către oameni, copil al jertfei Mele și fiu al învierii

Pe cărări dintre ani, peste colțuri de lume cresc florile iertării
Pentru tine, pentru mine, omule frate, e mireasma salvării…
Suspină oița, plânge lăcrămioara, freamătă grădina
Prin Mielul de Paște, cu prețul jertfirii,
în slava Învierii, a învins — Lumina.

✍️ Ghiță Stoian
06.04. 2026