Strigați azi, voi pietre, că noi am tăcut,
Când Domnul chema peste inimi cu dor,
Chemarea Lui blândă spre viață-am pierdut,
Iar glasul credinței s-a stins prea ușor.

Strigați azi, voi pietre, ca noi am uitat,
De jertfa de sânge, de crucea de sus,
De dragostea vie ce-a răscumpărat,
De glasul ce strigă și astăzi: „Isus!”

Strigați azi, voi pietre, ca noi am slăbit,
În veghe, în rugă, în cântec de dor,
Am dat pe o clipă tot ce-i nesfârșit,
Vânzând veșnicia pe-un vis trecător.

Strigați azi, voi pietre, că noi ne-am temut,
Să spunem Cuvântul ce-alină dureri,
Am pus peste rană doar zâmbet tăcut,
Și-am stins adevărul în simple păreri.

Strigați azi, voi pietre, ca noi am căzut,
Deși ni s-a dat și putere, și har,
Am fost făcuți sfinți, dar iar am pierdut
Războiul cel tainic purtat în altar.

Strigați azi, voi pietre, că noi ne-am fălit
Cu daruri, cu nume, vorbiri de prisos;
Iar duhul smerit l-am uitat, risipit,
Privind cu-ndârjire la propriul folos.

Strigați azi, voi pietre, că noi ne-am răcit,
Când focul iubirii ardea altădat’;
Altarul din inimii a fost potolit,
Iar jarul credinței încet s-a plecat.

Strigați azi, voi pietre, că noi am privit
Cum lumea se pierde în noapte și fum;
Iar glasul salvării l-am înăbușit
Și-am mers fără milă mai departe pe drum.

Strigați azi, voi pietre, și fiți mărturii
Că Domnul ne-a dat un Cuvânt și un har;
Dar noi am ascuns felinare, făclii
Și-am stins adevărul primit ca un dar.

Strigați azi, voi pietre, căci încă e har!
Se-aude chemarea: „Întoarce-te-acum!”
Nu-i încă sfârșitul, nici ultim hotar,
Mai arde iubirea pe al crucii drum.

Tăceți azi, voi pietre… iar voi, vă sculați!
Din somnul pieirii, cu toți, deșteptați!
Aprindeți altarul, cei răscumpărați,
Că Domnul trăiește! Veniți și strigați!

Dany Căpătan