Doamne, văd în jur atâta întristare,
Cum toți aleargă în lung și-n lat,
Uită mereu de a Ta chemare,
De dragostea ce ne-a răscumpărat.

Ai plătit un preț ca noi să avem viață,
Dar uităm mereu de jertfa lui Isus,
Ne lipim inima de-a lumii față,
Uitând de lucrurile pregătite Sus.

Văd, o, Doamne Tată, atâția oameni
Ce își plâng amarul lor cel greu,
Îmbătrâniți sub povara lumii,
De păcatul ce-i apasă mereu.

Au uitat, o, Tată, că Fiul Tău iubit
Și-a dat viața pe deal la Calvar,
Pentru păcatul meu și-al lor, trudit,
S-a jertfit pe lemn, oferindu-ne har.

Văd, o, Tată, mame îndurerate,
Ce se roagă pentru ai lor copii,
Unii merg pe drumuri deșarte,
Alții în spitale, de boli sunt reținuți.

Văd, Doamne, copii părăsiți de părinți,
Cum rămân pe stradă, singuri și chinuiți,
Cerșesc un colț de pâine de la trecători,
Să-și stingă foamea, bieți rătăcitori.

Văd și văduva sărmană, Tată,
Cum își duce zilele cu trudă,
De cei dragi e astăzi lăsată,
Nimeni tristețea n-o să i-o audă.

Dar Tu, Doamne, ești Apărătorul lor,
Ești Tatăl orfanilor, cel Ocrotitor,
Le porți de grijă în orice greu,
Căci Tu ești Marele Dumnezeu!

Văd, Doamne, atâta suferință-n jur,
Lacrimi amare și grele suspine,
Trăiesc o viață în gol și contur,
Omenirea se-ndreaptă spre ruine.

Mulți vor să trăiască doar după fire,
Cuvântul Vieții nu le mai convine,
Trăiesc în confort, chiar și-n adunare,
Uită de mila și a Ta îndurare.

În templul tău Doamne mândria crește
Se zbate să conducă la sfinte amvoane
Îmbrăcați cu toti în haine frumoase
Dar inima e plina de resturi și gunoaie

Duhul cel Sfânt este dat la oparte
Puterea de sus au schimbat-o pe formă
Nu mai trăiesc după al Tău Cuvânt
Și ascultă de șoapta străină

Satan îi amăgește cu vorbe de miere,
Spunându-le mereu că ei sunt cineva,
Învățătura nu le este dreasă cu sare,
Și-n suflet nu mai arde puterea Ta.

Este dezbinare-n Casa Ta de rugăciune,
Nu mai arde focul dragostei fierbinți,
Nu mai plângem cu cel ce plânge,
Nici pâinea cu cel sărac n-o mai împărțim.

Și înălțăm atâtea rugăciuni spre ceruri,
Crezând că suntem sfinți și ascultați,
Dar noi nu mai avem roade și nici fapte bune,
Iar pocăința o trăim tot în păcat.

Și multă vreme, Doamne, nu mai este,
Curând timpul pe pământ se va sfârși,
Avem noi haina sfințeniei curate,
Sau în haina păcatului vom fi găsiți?

Dar, Doamne, Tu le știi pe toate,
Cum omenirea trăiește în păcat,
Dar mai sunt sfinți statornici pe cale,
Ce de Tine nu s-au îndepărtat

Tu cauți și astăzi, o Tată, un om,
Ce-n duh și adevăr să se închine Ție,
Ce noaptea se roagă cu inima curată,
Și-Ți dă întreaga lui viață în slujire

Mai trezește, Doamne, poporul Tău,
Care a adormit pe cale,
Îndepărtează-i de cel rău,
Și întoarce-i spre calea mântuirii Tale

Condu-ne pe drumul ce duce în sus,
Mai spală haina mântuirii noastre,
Cu jertfa de sânge pe care a plătit-o Isus,
Ca să avem iertare pentru păcate.

Cât încă nu s-a închis Cartea mântuirii,
Încă mai e timp, popor adormit.
Întinde spre ceruri a ta slabă mână,
Isus nu te-a părăsit, El e plin de milă.

E vremea de plâns, de post și de căință,
Să dărâmăm idolii falși din altar.
Să ne întoarcem la adevărata credință,
Și să cerem milă și har cât e cu putință.

O, Tată, revarsă un duh de trezire,
Să ardă în noi dorul de cerul Tău sfânt,
Să fim o lumină, să fim o iubire,
Până ne-i duce de pe acest pământ!


Amin