O iau înaintea zorilor și strig: nădăjduiesc în făgăduințele Tale.
Psalmul 119:147


Tu, care ții în Mână totul,
și viața și suflarea mea...
Ce ușoară-Ți este alinarea,
o, cât de liniștită, pacea,

ce mi le dai după durere,
în des tumult și zdruncinări,
mai bune sunt ca-orice avere,
nemeritate binecuvântări.

Ce proaspătă îmi pare viața
și aerul parcă mai viu,
după ce trece întristarea
și-ajung din nou voios să fiu.

Și gândul meu străbate zarea,
ca jertfă de recunoștință.
Cât de frumoasă-Ți e îndurarea,
o, Domnul meu, spre-a mea ființă.

Nu aș răzbi în suferință,
m-aș face pulbere, 'napoi,
de n-ar fi Mâna Ta, Stăpâne,
să mă susțină azi, din nou.