Mi-e tare dor să ajung acasă...

Aș vrea să fiu oceanul,
La orizont să ating cerul;
Tăcute șoapte ascund în valuri
Suspine, dureri multe, lacrimi...
Gândul meu, o luntre în larg
În căutarea tărâmului drag,
Trupul ostenit caută odihnă
Să îmbrățișez tărâmul de lumină.
De pe ochi să-mi cadă vălul,
Să aleg mereu adevărul.

Atâta deznădejde adunată
Din viața zbuciumată...
Zilnic, urc cu lacrimi în rugă,
Crucea, gândul să-mi limpezească;
L-a lovit vântul, l-a zdrobit de stâncă,
Vise destrămate în furtună...
Vreau să ningă cu pulbere de soare,
Stropi de cristal în strălucire,
În ecou, cântul de mulțumire,
Doamne, îndură-Te de mine!

Pământul, o insulă de trandafiri
În glastra sufletului, parfum de crini.
Fiecare petală e o roadă bună
Cu drag o pun în a Ta palmă
În zi, pe undele aurii,
În noapte, în mii de sclipiri
Pe nor brumar în zori târzii...
Sub clar de lună aștept să vii...
De sus, spre mine privește!
Iubirea, vulcan cu lavă ce clocotește.

Ascultă vuietul vântului cu jalnic cânt
Din îndureratul meu pământ...
La Golgota urc, crucea în brațe o strâng;
Mă umilesc, iertare cer și plâng...
Când vei veni? ... de ce amâni?
De ce mă lași în așteptări...
Îndepărtate însingurări...
De ce nu vii, de ce nu vii?
Aștept ziua minunată,
Mi-e tare dor să ajung acasă!


Toma Coca, Alghero/08/03/2026