M-am urcat în sicomor, ca Zaheu odinioară
Să-L văd pe Iisus și eu, pe aici când o să apară.
Aveam multe să îi rog, să mă vindece de mine
Sforile ce mă tot strâng să le ia de se cuvine!

L-am rugat să pună mâna, peste mâna mea beteagă
După viscol și furtună să rămân mereu întreagă,
Să mă ajute să înțeleg care-i rostul meu în lume,
De se poate să împlinesc, cu folos, doar cele bune!


M-am urcat în sicomor, ca Zaheu odinioară,
Peste mine am făcut rugăciunii sfântă scară
Să văd cerul luminos, după noaptea de tăcere
Bucuriei și nădejdii să-i dau dulce mângâiere!

Spini am scos cu mâna mea, chiar din crucea suferinței
Și-ntr-un murmur neâncetat, piedestal i-am pus căinței
Lacrima ce-a curs năvalnic am cuprins-o toată-n mir
Pentru toată biruința, Doamne Ție mă închin!

M-ai certat doar din iubire, dar Tu morții nu m-ai dat
Și mi-ai pus în gând speranța și un suflet mai curat!
Doar prin foc se trece lutul ca să fie modelat,
Tot așa și omul nostru, de toți fie ele iertat!

Camelia Cristea