Raze sfinte, luminoase
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Vine Domnul meu Isus!  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de Florentina.S in 21/02/2026
1 / 1
Raze sfinte, luminoase


Raze sfinte, luminoase
De la cer, vin spre pământ,
Coboară spre noi, sfioase,
Ne vorbesc de Domnul sfânt

Soarele ce strălucește
Tatăl din cer, l-a întocmit
Căldură ne dăruiește
Cine-l vede-i fericit.

Sunt alții ce nu zăresc
Nici o rază de lumină,
Dar pe Isus Îl iubesc,
Fiindcă-i poartă cu a Sa mână.

Starea ne este schimbată
Când e soare și frumos,
Pacea de sus ne e dată
Prin măritul Fiu, Hristos

Când străluce pe cer sus,
Parcă totul e schimbat,
El vine de la Isus
Și e un dar minunat

Bucurie ne aduce
Cu lumina-i minunată,
A noastre gânduri le duce
Sus la cer, spre al Său Tată

Care toate, le-a creat
Spre folosul nost să fie
Părintele minunat
Stăpânul, din veșnicie

Glorios în veci să fie
Domnul nostru, bun și sfânt,
Iar a Sa Împărăție
S-o avem mereu în gând

Și a Lui jertfă minunată
Noi nicicând, să n-o uităm
Prin tot ce ne-a dat, ne arată
Că totul Îi datorăm.

Credincios în astă viață
A noastră nădejde fie
Să-I vedem mărita-I față
Sus la cer, în veșnicie

Pentru tot să-i mulțumim
Și aicea pe pământ
Dar și când Îl însoțim
Sus de tot, în cerul sfânt.

Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 18
Opțiuni