Adesea mult noi întrebăm,
De ce poveri multe purtăm?
De ce-s probleme atât de mari?
De ce cad chiar oamenii tari?
De ce atât de multă suferință?
Parcă nu mai este biruință.
Dăm vina chiar pe Dumnezeu,
Îl acuzăm pe El mereu.
De vedem undeva război,
Oameni flămânzi, chiar goi.
Ne întrebăm unde-i Dumnezeu?
Dar asta doar când ne e greu!
Pe pământ pentru orice rău,
Dăm vina mereu pe Dumnezeu,
Când Dumnezeu ne învață,
Să ne iubim în această viață.
Dumnezeu perfect ne-a creat,
Legi sfinte pentru noi a dat,
De-am asculta de El puțin,
Ar dispărea al lumii venin.
Războiul El îl condamnă,
Plug vrea să ne facem din armă.
Edenul pentru om a făcut,
Dar omul să asculte n-a vrut.
A nesocotit pe Dumnezeu,
Aducând blestemul cel greu.
Sudoarea, spinii, boala și moartea,
Sunt consecința cea rea.
Omul nu ascultă pe Dumnezeu,
Acum domină păcatul greu,
Îl dăm pe Dumnezeu afară,
Păcătuim mereu iar și iară.
Apoi când boli vin și lovesc,
Când alții mult ne chinuiesc,
Când vedem ura de pe pământ,
Dăm vina pe Cel Preasfânt.
Noi spatele Lui l-am întors,
Am pus lumea cu susul în jos,
Am stricat totul pe pământ,
Am nesocotit al Lui Cuvânt.
Dar avem această nesimțire,
Să nu vedem a Lui iubire,
Să dăm vina pe Dumnezeu,
Când vina este păcatul greu!
Dumnezeu la pace îndeamnă,
Dar noi punem mâna pe armă,
Dumnezeu ne învață să iubim,
Dar Cuvântul nu vrem să-l primim.
Deși am căzut prin Adam în păcat,
Dumnezeu o șansă ne-a dat,
Eram condamnați pe vecie,
Dar Isus ne cheamă în împărăție.
De mii de ani El ne cheamă,
Dar cine bagă de seamă.
Jertfa pentru păcat ne-a plătit,
Omul poate să fie mântuit!
Vestea cea bună a venit,
Omul de Dumnezeu este primit,
Trebuie să creadă și să vrea,
Viață veșnică va avea.
Pentru răul din această lume,
Soluția este un Singur nume.
Isus Cristos ne dă speranță,
El ne scoate din moarte la viață.
Iar pentru tot răul de pe pământ,
Nu-i deloc vina Celui Sfânt,
Vinovat e omul prin păcat,
Căci de Dumnezeu nu a ascultat.
Dumnezeu este soluția,
Nicidecum nu-i El cauza,
El doar bine ne-a făcut,
Ne iubește încă de la început.
Are un plan mare cu noi,
Vrea să ne scape din noroi,
O lume perfectă a pregătit,
Pentru omul ce va fi mântuit.
Deci vina să ne-o asumăm,
Lui Dumnezeu laudă să-i dăm.
De El să ne lăsăm schimbați.
Să devenim fii răscumpărați.