În cer îmi e lăcașul
Autor: Danielescu Alina Camelia  |  Album: Glorie Ție Doamne!  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de Alinacamelia in 18/02/2026
1 / 1
În cer îmi e lăcașul, în casa Lui cea sfântă,
În locul minunat de strălucire plin,
Unde toți îngerii se-nchină și Îi cântă
Părintelui Preasfânt și Împărat divin.

Acolo sus în ceruri, în casa minunată
E Domnul meu cel Sfânt, Cel care m-a salvat
Mi-a dat o viață nouă, senină și curată
Să o trăiesc cu El, fără de păcat.

Va coborî pe nori din casa Lui cea sfântă
Ca-n zi de sărbătoare să-Și ia mireasa acasă
Purtată sus în cer pe-a Duhului aripă
În haina ei de in, cea albă și frumoasă.

El e Isus Hristos, e Domnul meu cel Sfânt
E plin de bunătate, de har și măreție
Eu mă încred în El și-n Sfântul Său Cuvânt
Ce Îl adun în suflet cu mare bucurie.

Îți mulțumesc Isuse, o, Domn al Domnilor!
Slăvit fii Tu în veci, mărit și adorat
Tu ești Comoara mea și al meu Salvator
Tu ești Mirele Sfânt și-al nostru Împărat!

Amin!
18.02. 2026
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 27
  • Favorită: 1
Opțiuni