Împărat pe Cruce
Autor: Cosmin Anchidin  |  Album: Făclia Harului  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Cosmin-Anchidin in 09/02/2026
1 / 1
S-a coborât din slava cerească, Iisus,
Pentru noi, cei păcătoși și răzvrătiți,
Căci, El a dorit cu dor nespus,
Să ne găsească, pe noi cei rătăciți.

Chip uman a luat, deși avea chip regal,
Ca se semene cu noi, muritorii de rând,
Deși avea o avere nemărginită, fără egal,
S-a născut într-o iesle, într-un mic grajd,

A trăit, pe pământul unde noi trăiam,
Îmbrăcat ca un cerșetor, deși era împărat,
Să ne arate calea, pe unde noi nu mergeam,
Să ne învețe tainele împărăției cu adevărat.

A murit, Hristos pe o cruce de lemn,
Căci păcatele noastre asupra sa le-a luat,
Pentru toți s-a jertfit, al nostru Domn,
Ca oricine crede în El, să fie complet iertat.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 17
Opțiuni