Glasul sfânt a lui Isus îl aud, și-s bucuros!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Vine Domnul meu Isus!  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Florentina.S in 06/02/2026
1 / 1
Glasul sfânt a lui Isus îl aud, și-s bucuros!


Îi simt dragostea divină ce mă cheamă, mă dorește,
Glasul sfânt a lui Isus îl aud, și-s bucuros,
Inima de doruri plină după cer, îmi clocotește,
Mă simt bine-s fericit, că sunt fiul lui Hristos.

Toată viața am hoinărit, și-am făcut doar ce am vrut
Dar acuma a sosit ceasul, să le las toate deoparte,
În urmă privesc amarnic, mă mir de câte am făcut,
Dar acum eu mă îndrept, înspre Cel ce viață împarte.

A Lui îndurare sfântă, mă înfășoară cu iubire
Glasul Lui duios și tandru parcă îl aud și acum,
Lângă El toți cei ce ajung, sunt scăldați în fericire
El e Domnul meu cel sfânt și în toate mă supun.

Brațul Lui îndurător, nu mă lasă prăbușit,
Mă ridică, mă întărește, nu mă lasă ca să pier,
Chiar de-l simt pe urma mea, pe cel rău, că-s urmărit
Credința mea este mare, numai în Isus eu sper.

În El e speranța mea, e nădejdea mea cea mare
Fără El n-aș mai putea, să trăiesc cu bucurie
Când este în preajma mea, mă simt hotărât și tare
Pot lupta cu zel și patos pentru a sa Împărăție.

Locul cel de toți dorit și de-o viață, așteptat
Locul unde noi vom sta, veșnicia, s-o trăim,
Cu Isus cel sfânt și drag și cu cei ce au pleca,
Să-I dăm slavă neîncetat, Celui pe care-L iubim.

Cerul va fi casa noastră, căci acolo vom trăi
Lângă Cel ce s-a jertfit, să trăim în veșnicie
Lângă El dacă suntem, putem orișiunde, fii
Dar la toți El ne va da, marea Lui Împărăție.

Amin

Câmpia Turzii, 6 februarie 2026

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 11
Opțiuni