Pe cine aştepţi ?
Autor: Lupşea George  |  Album: Pe Urmele Mântuitorului  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de lupsea in 23/03/2009
Noi n-aşteptăm să vină Antichristul
Nici marile prigoane prevestite,
Noi aşteptăm să vină Salvatorul
Şi să ne ducă-n locurile sfinte!

Noi n-aşteptăm să vină jos urgia
Care pe mulţii i-a pus în disperare!
Noi vom vedea când va veni Mesia
Şi toţi Îi vom ieşi spre-ntâmpinare

Noi aşteptăm evenimentul veşnic
De care omenirea se înfrică,
Îl aşteptăm pe Domnul cel puternic
În faţa Lui, tot omul se apleacă!

Natura-ntreagă Lui I se supune
Şi se despică munţii-n calea Lui,
Tot Universu-nalţă a Lui Nume
Şi prevestesc venirea Domnului .

Noi nu prezicem ziua-n care vine
Nici ceasul cel din urmă-al revenirii
Noi aşteptăm pe-Acel din slăvi divine,
Noi aşteptăm, o ziuă a răpirii.

Biblia pentru noi e o scrisoare,
E o scrisoare de la Cel iubit,
Cuprinde-n ea pe cele trei isvoare
Ce sunt descrise în Cuvântul sfânt"

În prima parte intră tot trecutul
Istoria poporului Evreu,
Aşa de ea vorbeşte azi Cuvântul
Cum Israel umbla cu Dumnezeu,

Cum la trecut biruitor prin toate
Şi la hrănit o vreme prin pustie,
Cum Dumnezeu scăpatuia de moarte
Cuvântul s-a-mplinit aşa cum scrie!
.................................................
A doua parte este jertfa sfântă,
Cuvântul ni-L descrie pe Hristos,
Venirea Lui din lumea preaînaltă
Ca să salveze omul păcătos!

Cuvântul ne vorbeşte de Isus
Care a coborât din veşnicie
Îngeri Îi cântau în ceruri sus
Pământul Lui ia oferit, robie...

Ajunsa Domnul robul omenirii
Luând povoara celui păcătos
Ducând-o apoi la locul răstignirii
Acolo a murit Isus Hristos.

El a muit ca să ne dea o şansă
De-a fi cu EL în lumea cea eternă
Iar învierea Lui un semn, ne lasă
Că pentru sfinţi e Ţara cea divină;

El a murit aducând haru-n lume
Dând şansă la oricine de salvare...
Cine se-ncrede-n El primeşte-un nume
Cu-acela va intra la sărbătoare.
..................................................
În partea a trea este viitorul
Descrie cartea vremea revenirii,
Scrie de-o vreme, când Judecătorul
Va judeca păcatul omenirii,

Va judeca pe toţi cei păcătoşi
Pe-aceea care au respins chemarea ,
Iar sfinţii vor zbura spre cer voioşi
Şi în văzduh va fi întâmpinarea,

În partea aceasta a cărţi-s multe taine
Ce fost-au sigilate de prin veacuri,
De-alungul vremii, semne după semne,
Se împlinesc aşa cum scrie-n suluri

Sunt muiţi ce vor sfârşitul să-l deslege
Şi să-i desfacă nodurile strânse,
Noi aşteptăm să vină iar un Rege
Şi să ne ia în ţara cea de vise!

Noi nu căutăm a descifra sfârşitul
Nici ceasu-n care Domnul va veni
Noi aşteptăm să vină Salvatorul
Şi să fim gata, pentru-a ne răpi!

Noi n-aşteptăm prigoana, pe pământ
Şi nici necazul mare ce-o să vină,
Noi aşteptăm pe Domnul nostru sfânt
Ce ne va duce-n ţara de lumină.

Deci dragul meu, să nu te-ngrijorezi!
Ce va aduce ziua cea de mâine,
Ci caută doar tot timpul să veghezi
Căci Domnul poate să revină, mâine!

19.03.2009gl
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1150
  • Export PDF: 3
Opțiuni