Ce frig și ce rece-i afară,
Năpraznic e timpul, de ger,
Aruncă cu țurțuri din cer,
În gheață lumea-înfășoară
Și gustul devine de fier.

Din umblet, acum, te oprește,
Privește, ascultă, e El,
O voce se-aude, de Miel,
Cu tine într-una vorbește
Și-ți pune-înainte un țel.

Alergi să te duci la căldură,
Sperând la dezgheț, câte-un pic,
Atunci când te vezi tot mai mic,
Cu viața ta plină de zgură,
Ca lozul băgat într-un plic.

Amarnic e ceasul din urmă,
Când viața e fără de zel,
Când cheful nu e de fel,
Iar trupul, de tot, se dărâmă
Și totul devine de-oțel.

Dar, totuși, mai este salvare,
Să scapi acum de îngheț,
Să nu plătești nici un preț,
Să-l iei în viața ta Soare
Pe Cel ce în cer e măreț.

Ce ger a trecut peste mine!
Eram la pământ și învins...
Am fost ca și tine, împins
Spre moarte, spre iad și rușine,
Dar El, cu căldură m-a prins.