Când mă gândesc la ce ai vrea să fiu,
Și totuși văd viața mea murdară,
Realizez, Tu vrei să fiu un sfânt,
Dar eu m-abat mereu de pe-a Ta cale.
Chiar de mă lupt, eu totuși dau înapoi,
Deși-mi propun să nu Te întristez,
Atunci când vin ispitele șuvoi,
Nu am puterea să mă-mpotrivesc.
Mă-ncredințez, o Doamne-n mâna Ta,
Eu nu pot singur a mă mântui.
Fă dar ce vrei de-acum cu viața mea,
Doar harul Tău mă poate izbăvi.
Crezut-am că sunt bun și pot să rabd,
Că am putere, pot să biruiesc,
Dar văd acum, o Doamne, sunt nimic;
De nu mă ții Tu, eu nu izbutesc.
De-aceea Te implor: întinde-Ți mâna,
Spală-mi viața-n sângele Tău sfânt,
Dă-mi azi puterea de-a-nfrunta furtuna
Și forțele Satanei să înving.
Și-acum, de vrei, un vierme să-Ți slujească,
Iată, eu sunt la dispoziția Ta.
Știu, n-am nimic să mă învrednicească,
Dar poate vrei să mă primești așa.
Nu vreau ca fiu, ci ca argat, o Tată;
Nu îndrăznesc mai mult de-atât să cer.
De vrei să mă primești ca slugă-n casă,
Toată viața am să-Ți mulțumesc.
Acolo unde-s slab, Tu fă-mă tare,
Unde nu știu, Te rog să mă înveți.
Când eu nu pot, Tu dă-mi a Ta putere,
Și astfel eu prin Tine să trăiesc.
În viața mea, o Doamne, să se vadă
Chipul Tău blând, frumos, sfânt și ceresc,
Nu să ascult de firea pământească,
Ci piară-n mine tot ce e firesc.
Mă voi sili să-Ți fac în toate voia,
Să nu mai risipesc din darul Tău.
De astăzi știu că nu eu am putere,
Ci Tu ești Cel ce mă păzești de rău.
Tu mă păstrezi, o Doamne, în credință,
Eu doar mă-ncredințez în brațul Tău.
O, Doamne, cred a Ta făgăduință,
Că nu mă lași să fiu învins de rău.
Așa cum Tu, o Doamne, biruit-ai:
A treia zi din morți ai înviat,
Călcat-ai peste moarte și-nvins-ai,
Iar eu prin Tine viață am căpătat.
Așa și eu, o Doamne, birui-voi:
Omul cel vechi se duce cu ce-i rău
Și-nvie-n mine o viață prin credință,
Omul cel nou, născut din Dumnezeu.
Îți mulțumesc pentru a Ta lucrare
Și știu că Tu o duci la bun sfârșit.
Aștept acum, dar, marea sărbătoare,
Și-n veci cu Tine fi-voi fericit.
AMIN
05 Decembrie 2025