Sărmanul Dumnezeu! Ne ştie!

Sărmanul Dumnezeu! Ne ştie!
Și ne cunoaşte orice Vis!
Ne-ncumetăm la vreo prostie?
Uităm de Haru-i propriu-zis?

Doar EL surâde, ori mai plânge
De toate ce le facem noi!
Că sunt Frumoase, ori nătânge,
Că sunt păcate “mai de soi”,

EL nu ne ceartă! Nu se-arată
Dispus să plece prea curând!
Sfios, de fiecare dată
Ne stă în Viaţă şi în Gând,

Nemairostind Cuvinte multe,
Ci tot răbdând al nostru Trai!
Mereu, e-n stare să ne-asculte
Vreun Râs Divin, ori vajnic “vai”!