Îți mulțumim Stăpâne bun
Autor: Puiu Chibici  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Iasmiina in 01/01/2026
1 / 1
Îți mulțumim Stăpâne bun
Pentru această dimineață
Pentru c-ai fost cu noi pe drum
Și ne-ai mai dat un an de viață

Îți mulțumim pentru-ncercări
Pentru senin și pentru nori
Și pentru binecuvântări
Și pentru spini și pentru flori

Îți mulțumim că ne-ai păzit
Și ocrotit de atâtea ori
Și drumul ni l-ai netezit
Și ne-ai trecut biruitori

Îți mulțumim că ne-ai hrănit
Și ne-ai dat apă de izvor
Și la momentul potrivit
Tu ne-ai venit în ajutor

Și pentru pace-Ți mulțumim
Și pentru acest belșug de Har
Că ne-ai dat timp să ne căim
La poala crucii din Calvar

Îți mulțumim pentru copii
Pentru părinți surori și frați
Pentru recolta din câmpii
Și pentru atâția ani bogați

Îți mulțumim că ne-ai iubit
Că ne-ai dat mântuire-n dar
Și pentru Fiul Tau jertfit
Pe cruce-n chinul cel amar

Ne aplecam mulțumitori
Părinte bun, la Tronul Tău
Supuși și recunoscatori
Mareț și veșnic Dumnezeu
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 31
Opțiuni