Gânduri la sfârșit de an
Autor: Dany Căpătan  |  Album: Ajuns la cruce  |  Tematica: An nou
Resursa adaugata de Danycapatan in 30/12/2025
1 / 1
Se-nchide anu-n mâna Ta cea bună,
Ce ne-a purtat prin vremi neabătut;
Nu ai lăsat ca harul să apună,
Iubirea Ta ne-a fost mereu un scut.

Ne-ai dat și pâinea zilnică pe masă,
Și pace-n suflet când a fost mai greu;
Când drumul nostru nu avea o casă,
Tu ne-ai fost sprijin tare, Dumnezeu.

Îți mulțumim, Părinte, pentru toate:
Ce-a fost ușor și ce ne-a încercat;
Căci prin dureri ne-ai dat maturitate,
Și mângâierea Ta, neîncetat.

Primește lauda din inimi pline,
Ce te înalță, Doamne, Preamărit;
Căci tot ce suntem vine doar din Tine,
Izvor de viață sfânt și nesfârșit.

Privim spre anul care va începe,
Cu-ncredere în brațul Tău divin;
Orice va fi, nimic nu ne desparte
De dragostea ce ne-o arăți deplin.

Fă anul nou un timp de ascultare,
De rod bogat cu umbletul curat;
Să-Ți fie viața noastră o cântare,
Ca Tu să fii slăvit, Domn Minunat!

Dany Căpătan
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 76
Opțiuni