De nu zidești Tu o casă,
Zidul cade sub povară;
Ostenim cu mâna arsă,
Fără rod și fără seară.

De nu străjuiești cetatea,
Veghea noastră-i doar părere;
Dimineața ne e noaptea
Fără Tine, fără vrere.

Ne sculăm cu zori de trudă,
Pâinea-i grea, cu gust de teamă;
Tu le dai, în somn, belșugul
Celor ce Te iau în seamă.

Anii vin ca o săgeată
Dintr-un arc ce nu se vede;
Fii Tu mâna ce îndreaptă,
Ținta înspre care mergem.

La hotar de timp ne-ndrumă
Cu privirea către Tine;
Tot ce-i viu în noi rămână
Pentru anul care vine.

Dany Căpătan