La margini de vreme, Părinte preabun,
Venim osteniți, cu poveri nerostite;
Cu zile ce-au ars sub tăceri de-apus,
Cu nopți în genunchi și speranțe rănite.

Ți-aducem ce-am fost și ce n-am împlinit,
Cuvinte ce dor și trăiri nepătrunse;
Greșeli ce ne-apasă pe suflet zdrobit
Și visuri uitate, sub lacrimi ascunse.

Ne iartă, o, Doamne, ce n-am știut da
Și-am strâns pentru noi, în mândria deșartă;
Revarsă iar harul ce poate spăla
Și scrie cu milă, o filă curată.

Rămâi lângă noi când se rupe un prag,
Când ieri se închide și-un mâine se cere;
Fii Tu începutul ce face, prin har,
O cale pe care ne ții în putere.

Iar dacă ‘nainte ne-așteaptă furtuni
Și drumul va cere genunchi și răbdare,
Să știm că ești Tată, ce bine ne-ndrumi,
Și-n orice sfârșit Tu aprinzi o chemare.

Dany Căpătan