Rugăciuni ascultate
Autor: Delia Vele  |  Album: Mai mult decât biruitori  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de Delia_Vele70 in 25/12/2025
1 / 1
Rugăciuni ascultate

Genunchi-mi plec în fața Ta
Și vin Doamne a te ruga
Ca orice gând să-l fac rob ascultării Tale
Ție să mă închin aducându-ți osanale.

Căci gânduri multe-mi dau târcoale
Deconectându-mă de la-nchinare
Și-n locul rugăciunilor ce Ție-ți sunt plăcute
N-aș vrea să mă gândesc la vrute și nevrute.

Aș vrea ca ruga mea la Tine să ajungă
Aș vrea ca 'naltul cer să îl străpungă
Să fie întotdeauna rugăciunea mea
Plăcută și curată înaintea Ta.

Sunt și eu om și gânduri vin cu grămada
Se năpustesc asupra mea de-a valma.
Mai vin grijuri și îngrijorări
Deși mă lupt din răsputeri

Să le alung când stau de vorbă cu Tine
Gândindu-mă că Tu îngrijești de mine,
Că Ție-ți pasă și nu mă lași în încercare
Tu porți de grijă la unul fiecare.

De aceea vin în fața Ta o Domnul meu
Ție-ți mă-nchin, Tu mă ajuți la greu.
Căci unde să caut ajutorul?
Tu ești sprijin, Tu ești Domnul!

De la Tine primesc răspuns la rugăciune
Și apreciez că-mi faci atâta bine!
Oricât de greu mi-ar fi la Tine îndrăznesc
Cu Tine în rugăciune când vorbesc

Orice mâhnire și amărăciune
Mă părăsesc ca prin minune
Căci Tu dai alinare sufletului meu
Slăvit să fii în veci Doamne Dumnezeu!

Când stau mai mult în rugăciune
Și simt cercetarea sfântă de la Tine,
Mă bucur că iei în considerare
Rugăciunea făcută cu ardoare.

Ești prietenul meu cel mai bun
La Tine totul pot să-ți spun,
Și doar atâta nu-i de ajuns
De la Tine eu primesc răspuns.

Tu îmi asculți nenumăratele cerințe
Și mi-ai făcut de atâtea ori făgăduințe
Și ai împlinit în dreptul meu
Multe promisiuni slăvite Dumnezeu.

O, Doamne, Ție mă închin, îți mulțumesc,
Te cinstesc, Te laud și Te preamăresc
Căci Tu mă bagi în seamă, mă iubești
Și atâtea rugăminți îmi îndeplinești!
Amin


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 17
Opțiuni