Făcut-au oamenii din Tine
O marfă ieftină de tot.
Căci mulţi Te vând pe trei smochine
Iar alţii râd de nu mai pot.

Întreaga lume condamnată,
- Cei ce-Ţi întind paharul plin -
Cu gura lor Te strigă: "Tată!",
Dar Te privesc ca pe-un străin.

Venin şi fiere au pe buze
În adevăr nu vor să stea;
Fac haz şi vor să se amuze
Şi, mai ales pe seama Ta.

Pe preaiubiţii Tăi, cu silă
Şi cu mirare îi privesc.
Le văd credinţa inutilă
În "ornament" bisericesc.

Crezând că văd şi ştiu de toate
Dispreţuiesc pe toţi din jur;
Se cred urmaşi de-ai lui Socrate
Şi adoraţi precum Mercur.

Ei merg cât merg. Dar, dintr-o dată
Lumina toată li se ia.
Iar mintea lor cea blestemată
Li se întunecă şi ea...

                ☆

Păzeşte, Doamne, Adunarea
Şi-ajută fiecare vas
Să îşi mărturisească starea
Măcar în cel din urmă ceas!