Psalmul 18

Eu te iubesc din inimă Părinte
Mi-ești Doamne cetățuie, stâncă tare
Izbăvitor, tărie, scut ‘nainte,
Întăritura care-mi dă scăpare

În cetățuie liniștit mi-e somnul
Iar de pe stâncă nu pot fi clintit
Eu numai strig: ”Lăudat să fie Domnul!”
Și de vrăjmașii mei sunt izbăvit

A morții legături mă-nconjurase
Și mă-ngroziră rrâuri de pieire
Mormântul cu-a lui sfori mă-nfășurase
Și lanțurile morții cu-a lor fire

Dar am chemat pe Domnu-n strâmtorare
Spre Dumnezeu de-acolo am strigat
S-ajungă pân’ la El a mea strigare. .
Și din locașul Lui m-a ascultat

Pământu-atunci s-a zguduit deodată
Din temelie munții s-au mișcat
S-a clătinat atuncea lumea toată
Pentru că Dumnezeu s-a mâniat

Din a Lui nări un fum așa puternic
Se ridica. . și-un foc mistuitor
Ieșea țâșnind din gura Celui veșnic
Ca și cărbunii-aprinși într-un cuptor

El cerurile le-a plecat ca să coboare
Având un nor gros sub piciorul Lui
Venea zburând pe-un heruvim călare
Din cer, plutind pe-aripa vântului

Avea-ntunericul de-nvelitoare
Iar cortul Lui măreț dădea fiori
Era făcut din ape mișcătoare
Întunecoase și din negri nori

Din strălucirea ce-o avea ‘nainte
Sclipiri prin nori lumină răsfrângeau
Care lăsau o grindină fierbinte
Cărbuni aprinși de flăcări aruncau

Atuncea Domnul a tunat în ceruri
Astfel Cel Preînalt făcuse loc
Să I se-audă glasu-n multe feluri
Cu grindină și cu cărbuni de foc

Apoi a aruncat săgeți prin lume
Și-a risipit vrăjmașii adunați
A înmulțit și trăznetele-anume
Făcându-i ca să fie disperați

Atunci văzutu-sa și albia la ape
Și-a lumii temelii ce stau sub mări
De-a Ta mustrare nu puteau să scape
La vuietul ce l-ai suflat prin nări

El, mâna Lui cea binefăcătoare
Și-a-ntins-o după mine-acolo jos
M-a apucat, mi-a dăruit salvare
Din apele acelea mari m-a scos

M-a izbăvit de-al meu potrivnic care
Venea puternic ca să mă termine
Și de vrăjmașii plini de-nverșunare
Care erau cu mult mai tari ca mine

Au dat năvală-n ziua strâmtorării
Deîndată însă, Domnul ce privește
M-a sprijinit, m-a scos în largul zării
Și m-a scăpat fiindcă mă iubește

El mi-a făcut după neprihănire
A mele mâini curate-a răsplătit
Căci a Lui căi păzit-am cu sfințire
Și împotrivă-I n-am păcătuit

A Lui porunci întregi mi-au fost ‘nainte
De la-a Lui legi eu nu m-am depărtat
Am fost fără de vină-n cele sfinte
Și m-am păzit de-a săvârși păcat

De-aceea Domnul, plin de bunătate
Mi-a răsplătit după neprihănire
Și după cât avut-am mâini curate
‘Naintea Lui și-a sfintei Lui privire

Cu-acela bun Te-arăți cu bunătate
Neprihănit Te-arăți cu sfinții toți
Cu-acel curat, curat Te-arăți în toate
Cu-acel stricat, cum merită Te porți

Pe-acel popor ce se smerește-ndată
Tu Doamne, cu iubire-l mântuiești
Dar nu pe-aceia mândrii. . Niciodată
Ci-a lor priviri trufașe le smerești

Da, Tu-mi aprinzi lumina mea plăpândă
Pe drumul meu căci Domnul Dumnezeu
Și-n toiul nopții, ca să am izbândă
Lumină-n întuneric mi-e mereu

Cu Tin’ mă năpustesc în siguranță
Asupra unei oști bine-narmate
Cu Dumnezeul meu am cutezanță
Să sar zidul puternic în cetate

A Domnului căi sunt desăvârșite
Cuvântul Lui e încercat în lume
El este-un scut în luptele-ndârjite
Celor ce-aleargă către El anume

Căci cine e ca Dumnezeu asemeni
Afar’ de Domnul undeva sub soare?
Și cine este stânca cea de cremeni
Afar’ de Dumnezeul nostru mare?

Da Dumnezeu mă-ncinge cu tărie
A Lui povață calea-mi priveghează
Ca cerbilor, picioare-mi face mie
Pe-a mele înălțimi El mă așează

El îmi deprinde dar, cu bunătate
A mele mâini să lupte fără teamă
Așa c-a mele brațe încordate
Întind arcul cel tare de aramă

Tu îmi dai scutul mântuirii Tale
Numai la Tine eu găsesc scăpare
Căci dreapta Ta mă srijină pe cale
Și îndrumarea Ta mă fae mare

Drumu-mi lărgești pe unde-mi calcă pașii
Să n-alunece glezna când pășesc
Eu urmăresc și îmi ajung vrăjmașii
Și nu mă-ntorc până nu-i nimicesc

Eu îi zdrobesc de nu se mai ridică
Ei sub piciore-mi cad cu mic cu mare
Mă-ncingi să lupt puternic, fără frică
Și-mi pui pe-a mei potrivnici sub picioare

Tu-i faci pe-a mei vrăjmași să se-nfioare
Și să dea dosul făr' a mai lupta
Iar eu îi nimicesc cu mic cu mare
Pe-acei ce-s plini de ură contra mea

Ei strigă către Domnul, dar Preasfântul
Nu le răspunde, nu le dă scăpare
Eu îi pisez ca praful ce-l ia vântul
Și ca noroiu-n uliți sub picioare

Când neînțelegeri în popor se-arată
Doar Tu mă scapi căci singur nu puteam
Mă pui în fruntea neamurilor, iată
Supus mi-e un popor ce nu-l știam

El îmi ascultă cea dintâi poruncă
Străinii și-a lor fii mă lingușesc
Li se înmoaie inima și încă
Din cetățuie tremurând pornesc

Trăiască Domnul! Stânca mea cea tare
De-a pururi fie binecuvântată
Îl voi mări pe Dumnezeu cu-ardoare
Pentru-a Lui mântuire minunată

Da, Dumnezeu îmi e Răzbunătorul
Care-mi supune după cum voiește
Popoare-ntregi căci El mi-e ajutorul
Și de vrăjmașii mei mă izbăvește

Tu mă înalți mult mai presus întruna
Decât ai mei potrivnici, bunăoară
Prin mila Ta mă scapi întotdeauna
De-acei asupritori când mă-nconjoară

De-aceea Doamne, plin de bucurie
Întotdeana eu Te voi lăuda
Chiar printre neamuri, unde-ar fi să fie
Spre-a Numelui Tău Slavă voi cânta

El dă mari izbăviri din încercare
La împăratul Său cu bucurie
Și unsului Său David, îndurare
Cât și seminței lui pentru vecie.

12/21/2025 Daniel Hozan
Phoenix, Arizona