Mă prind fiori atunci când beau
Din apa vie care curge,
Și la izvor eu vreau să stau,
Că niciodată nu-mi ajunge.

Rămân uimit de harul Tău
Când se întoarce un sărman
De sub robia celui rău
Înspre cerescul Canaan.

Mă apucă lacrimi de durere
Când cei pe care i-ai iertat
Se-ntorc din nou să bea din fiere
Și din otrava de păcat.

Rămân uimit cum Tu asculți
O rugă în nenorocire
Și cum de jos pe om îl urci
Pe culmile de fericire.

Rămân adânc îndurerat
Când unora le-ntind o mână,
Iar ei mă văd ca pe un drac,
Nu văd un sol cu vestea bună.

Rămân în suflet cu amar
Când unii lucrători din vie
S-au săturat de-atâta har
Și-aruncă cu săgeți în mine.

Dar ceea ce îmi dă balsam
Pe rănile ce port în mine
Sunt frații mulți pe care-i am
În România și în lume.