Să fii mulțumit de tot ce în viață
Tu ai și-ai primit de la Tatăl din cer
Că mulți sunt săracii ce nici fir de ață
Nu au și se plimbă prin frig și prin ger.
Să fii mulțumit pe masă c-ai pâine
Și apă să bei și un scaun să stai
Că mulți sunt aceia cu foame de câine
Căci nu au mâncare, nici apă, o, vai!
Să fii mulțumit că ai haine pe tine
Și nu-ți este frig când afară te duci
Că mulți nu au haină, să știi, o, creștine
Și umblă pe strada suflându-și din pungi.
Să fii mulțumit că ai loc de dormire
O casă și-un pat unde noaptea te culci
Că, vai, câți ajuns-au răpuși, în ruine
Și n-au adăpost, pribegind printre lunci.
Să fii mulțumit că ai o familie
Și nu esti doar singur în greul pustiu
Că mulți nu mai au pe cin' să le știe
Amarul, tristețea și susurul viu.
Să fii mulțumit că ai mântuire
Și-n ceruri te-așteaptă frumosul palat
Că vai câți în iadul cel groaznic de mâine
Vor fi căci pe Domnul ei l-au refuzat.
Să fii mulțumit chiar și-n suferință
Să fii ca Isus un har ți-a fost dat
El chiar și pe cruce, în greaua sentință
Să ierte pe om lui Dumnezeu s-a rugat.
Să fii mulțumit când alții-ți fac bine
Dar și când de rău te lovești pe pământ
Căci Domnul Isus a fost ca și tine
Și vrea să te facă la fel, să fii sfânt.
Să fii mulțumit deci până la moarte
Că cel mulțumit are-ospăț necurmat
Și poate să treacă cu Domnul prin toate
Ajungând sus în ceruri cu Cel Preaînalt.
Am văzut pe stradă un adolescent sărac tremurând și mi-a cerut 50 de bani. Mi s-a părut că mirosea a prelandez, pentru că e popular printre cerșetori/oamenii străzii să "sufle în pungă". Era doar într-o bluză și afară era frig, minus câteva grade. I-am dat o geacă și l-am văzut mergând spre casă bucuros că geaca e frumoasă și îi ține de cald. Mi-au dat lacrimile de milă pentru el și m-am gândit nu că e bine sau frumos sa fim mulțumiți, ci că suntem datori să fim mulțumiți, nu avem nicio scuză sa nu fim mulțumiți. Domnul să ne ajute.