z i u a i z b ă v i r i i
De samuel budur

Călător e omul pe acest pământ,
Am uitat că ne-ntoarcem în „mormânt”.
Noi tot credem că suntem nemuritori,
Dar ce să vezi... Facem „vizite” la doctori.

Mă-ntreb și eu, la fel poate ca tine,
Poate face cineva lumea mai „bine”? !
Să nu mai fie suferință,
Deznădejde... Pe alocuri umilință? !

Să transforme apa-n vin,
Iar durerea-n trai fără suspin?
Oare cine este acela? !
Care poate duce crucea fratelui, că-i grea! ! !

însă, am găsit scris „undeva”
Despre cel ce-i alfa și omega,
Cel dintâi și cel de pe urmă,
începutul și sfârșitul...

El va șterge orice lacrimă,
Ne va duce la izvoarele apelor vieții
Păstorul nostru, așteptăm ziua izbăvirii...
Soarele nu va mai dogori, nici vreo altă arșiță.

Credem în făgăduința ta,
Că va veni ziua cea mult dorită,
Când cerurile se vor deschide înaintea ta,
și mânturitorul... Pe nume ne va striga.