DRUMUL GREU ÎNSPRE EGIPT
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Glorios, măreț și sfânt!  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de Florentina.S in 15/12/2025
DRUMUL GREU ÎNSPRE EGIPT


Un măcel a fost făcut
Dar Pruncul, nu L-au găsit
Așa cum Irod a vrut
Necaz, au pricinuit

Pruncii cei mici, i-au ucis
Fiindcă ordin, au primit
Cum în Scripturi a fost scris
Așa, cum s-a prorocit.

Pruncul pe drum se afla
Cu Iosif, cu tatăl său
Chiar Maria Îl ducea
Departe, de ce e rău

De Irod ce se temea,
Că va fi înlăturat
Care acum își apăra
Tronul, care i-a fost dat

Oștenii au cercetat
Au intrat în orice casă
Au ucis și au plecat
Și păreau, că nu le pasă

De jalea părinților
Care amar se tânguiau,
De moartea copiilor
Care acum, nu mai erau.

De găsit, nu mai era
Căci Pruncul era plecat
Dar Irod acum credea,
Că tronul său, e salvat,

Că între cei mulți și mici
Și acest Isus era,
S-a eliberat de griji
Și acum, Irod, tremura

S-a simțit rău înșelat
De Magii din răsărit,
A înțeles, că au plecat
Pe alt drum, au ocolit

Cu el, să se întâlnească
Și informații să-i dea
Au ales ca să ferească
Pruncul, de mânia sa.

Amin

Câmpia Turzii, 15 decembrie 2025
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 15
Opțiuni