Trupul... El mi l-a țesut...
Suflet în trup... El mi-a pus!
El m-a creat, m-a ocrotit mereu,
De aceea, Îl slăvesc pe Dumnezeu!

El m-a crescut, și în dar mi-a dat,
Cuvântul Său, ca Far de luminat,
Pricepere, să știu ce-i bun sau rău,
De aceea, Îl slăvesc pe Dumnezeu!

Când valurile m-au amenințat,
Mi-a șoptit cu glas duios de Împărat:
Eu sunt Stânca, scutul tău... mereu! -
De aceea, Îl slăvesc pe Dumnezeu!

Și bucurii, speranțe, El mi-a dat...
Și harul Său, măreț și minunat!
Ni L-a trimis, chiar pe Fiul Său,
De aceea, Îl slăvesc pe Dumnezeu!

El m-a chemat în a-Sa-Împărăție,
Ca să trăiesc cu El, o veșnicie...
Dar vrea s-aleg doar binele, mereu,
De aceea, Îl slăvesc pe Dumnezeu!

Și-aș vrea să-I cânt, un cântec minunat,
Să-exprime tot, ce eu n-am exprimat...
Să pot cumva să-I mulțumesc, mereu,
Că e milos, al nostru Dumnezeu!

Să se audă și în depărtări,
Printre stele, dincolo de zări,
Să răsune, ca un sfânt ecou,
Lauda necurmată, pentru Dumnezeu!

Să Îi deschid, al sufletului port,
Să-I cânt imnuri, ce-n inima mea port...
Să mă-nchin, să-I mulțumesc mereu,
Că El mi-e Tată, iar eu... copilul Său!