Încă un an
A mai trecut din viața ta un an.
Lucrat-ai pentru Domnul cu elan?
E bine când răspunsu-i pozitiv
Dar dacă e unul negativ... ,
Ia bine seama și te-ndreaptă
Și mergi corect pe calea dreaptă,
Căci Acel ce te cunoaște bine
Are mai mari așteptări de la tine.
De azi pe mâine te rog nu amâna
Că într-o zi s-ar prea putea
Ca firul vieții să-ți fie curmat
Și locul tău să nu fie lângă Împărat.
Că Împăratul slavei este atât de sfânt!
Doar pe cei ce s-au sfințit aici pe pământ
Le va face parte în patria de sus
Unde o veșnicie s-or bucura cu Isus.
După cum vedem anii trec grăbiți,
Să nu amânăm, să fim mai pocăiți
Că știm de pe acum ce ne așteaptă
Dacă nu mergem corect pe calea dreaptă.
N-am vrea să ratăm veșnicia cu Isus
Și să nu ajungem unde ne-am propus,
N-am vrea să plângem o veșnicie
În chinul acela amarnic ce o să fie.
Nu-i mai bine acum până avem har
Să ne pregătim? Că nu va fi-n zadar.
Doar acei ce-și dau silința
Și trăiesc frumos pocăința
Vor avea parte în raiul glorios
Și vor sta la masă cu Isus Hristos.
Știind că viața aici e trecătoare
Anii trec iute ca într-o vâltoare...
Doar ce ai făcut pentru Domnul va rămâne
Și la sfârșit Preasfântul de tine va spune:
Vino, știam că ai să biruiești -
Intră acum pe porțile cerești
Și bucuria ta deplină va fi
Când cu Domnul slavei vei împărăți,
Căci nu-i mai mare bucurie
Decât să fii cu Domnul pe vecie.
Amin