Crăciunul e urmat de Paste
Autor: Balahtari Cristina  |  Album: fara album  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de cristina.balahtari in 12/12/2025
Cândva demult, în Betleem, s-a întrupat Dumnezeirea
Și a venit lumina în lume, ca să zdrobească nimicirea!
S-a îmbrăcat cu trup de carne și s-a făcut un muritor,
Ca cel ce in Isus va crede să ajungă sus la Creator!

Veni la noi Isus Mesia, acel ce-i Rege, Dumnezeu,
Ca într-o zi să se jertfească cu drag și milă în locul tău,
Fiindcă dragostea-i din piept e atât de mare, neclintită,
Că însuși Creatorul lumii s-a frânt sub dragostea-i smerită!

Acest Crăciun să-ți amintească un adevăr ce-i sfânt, curat,
Că Mielul s-a întrupat în lume să moară pentru al tău păcat!
Și să sărbătoriți iubirea cu o bucurie nedescrisă,
Căci Isus, Mielul, s-a născut, iubirea cea demult prezisă!

Și iată că de mii de ani sărbătorim salvarea mare,
Căci însuși Regele luminii veni spre noi cu îndurare!
El a plătit întregul preț, în trupul Său smerit pe cruce,
Și al Său sânge sfânt și drept și astăzi pace mai aduce!

Cândva El s-a născut în iesle, în frig și în condiții grele,
Smerit veni cu a Sa iubire, ca lumea de păcat s-o spele!
Tu spune-I Lui ce te apasă și lupta ta de pe pământ,
Dă-I Lui trecutul, toată viața, să fii spălat prin sânge sfânt!

Și pune-ți viața ta întreagă doar în slujirea Lui divină,
Și tot ce-a fost cândva întuneric, Isus va face-n veci lumină!
Acest Crăciun să-ți amintească, că El va fi urmat de un Paște!
Și datorită lui Isus, lumina încă se mai naște!

Încă pătrunde în bezna dură acea lumină nedescrisă
Și-n mii de vase sparte în cioburi le aduce pacea Sa promisă!
Și-n mii de inimi zbuciumate, El vrea ca să se nască în ele,
Și vrea din nou cu a Sa iubire, cu sânge sfânt El să te spele! Amin!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 20
Opțiuni