În ieslea rece-a lumii, venit-a blândul Miel,
În grajdul plin de vite, cu cerul lângă El;
Iar pulsul veșniciei bătea în trupul Său,
Un prunc născut în noapte, cu inima de leu.

Prin paie și tăcere curgea un har senin,
Iar îngerii în noapte, cântau un cânt divin;
Sub chipul Lui de slavă, din veșnic jubileu,
Dormea Lumina vieții, cu inima de leu.

Crescut-a fără slavă, umblând pe drumuri seci,
Cu glasul ce străpunge furtuni și ape reci;
În fața Sa căzutu-au cătușe, lanțul greu,
Căci Domnul păcii poartă o inimă de leu.

Pe lemnul răstignirii, când noaptea se lăsa,
Când iadul întinsese aripa spre a Sa,
S-a auzit un strigăt ce va suna mereu:
„S-a isprăvit!”, rostit-a, cu inima de leu.

Și piatra grea a morții a fost răpusă-n zori,
Căci Mielul înviat-a, străbate veacuri, nori;
Din groapă iese-un Rege, ca Salvator al meu:
Ce calcă peste moarte, cu inimă de leu.

Acum domnește Veșnic, Păstor și Împărat,
Ce poartă-n răni iertare, pe tronul Înălțat;
Iar pacea Lui rămâne, și-I voi cânta mereu:
Ești Miel și Leu de-a pururi, ești Veșnic Dumnezeu!

Dany Căpătan