Shoturi de tequila
Autor: Maria Magdalena Milea  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Madimaria95 in 22/11/2025
Te caut Doamne în umbre, în dor și visare

Te caut în mângâierea razelor de soare

Te caut peste tot cu disperare

Te caut căci mi-e dor de Tine tare


Te caut în mărturii şi-n cântare

În podcasturi reci cu Tine călcat în picioare

Te caut în adunări și programe de închinare

Te caut Doamne cu atâta disperare


De ce nu ești Doamne în adunare

Că noi strigăm la Tine cu mâinile murdare de butoane

Am adus jertfe pe altarul tehnologiei

De ce nu răspunzi când strigăm la Tine?


Doamne, de ce taci când noi ridicăm mâinile spre Tine

Cu palme din care curge tastatura qwerty

Hai Doamne răspunde, că noi pentru Tine tastăm

Aprinde jertfa pe altar și dă-ne like!


Doamne, Mielule Divin coboară la noi în adunare

Ne-am strâns în Numele Tău și suntem live

Atâția oameni ne dau share și cred în noi

Dă-ne și Tu subscribe că avem nevoie de abonați în adunare


Doamne vino și atinge-ne

Fă-o cu mângâieri de pornografie

Îl vrem pe Fiul Tău Isus că El e fain și cool

Vițelul l-am pregătit, nelegiuirea e în clocot

Hai Doamne atinge-ne din nou căci suntem înfierbântaţi de pofte


Mântuirea e pentru internet și viteza 5G

Noi vrem să bem nelegiure

Hai Doamne binecuvântă ecranele

Îndrăznește nu te sfii, îți dăm și Ție parola de la Wi-Fi


Ce faci Doamne de taci, chiar plângi

Tu nu știi să fi dur, să cânți la microfon când ești în depresie

Să stai plecat în genunchi pe scenă

Cu pirsing, tatuat și haine din piele


Hai Doamne că nu ești deloc spiritual

Noi suntem anxioşi, cântam despre stări pe care Tu nu le înțelegi

Stăm de vorbă cu Chatgpt despre Tine

Și facem Get ready for church pe Tiktok pentru Tine


Totul e despre Tine și spre slava Ta Doamne

Ce nu înțelegi și de ce te superi din orice

Te temi că noi oamenii avem mai mulți abonați decât Tine?

Păi noi avem daruri, muzica ne curge prin vene


De ce crezi că e păcat curvia când la noi se bea în shoturi de tequila

Hai Doamne, Tu exagerezi când nu vrei să cobori la noi

Avem cazanul cu carne pregătit, și ce dacă suntem fiii lui Eli

Tu vrei să iți dăm report pe Youtube?


Doamne, dacă asculți de noi și stai cuminte într-un colț

Îți dăm și Ție o parte din zeciuială

Că noi deja avem casă la Tine-n cer plus servitori

Și dacă vrei Te lăsăm și pe Tine să ne servești

Că noi am obosit destul slujindu-Te.

Am scris-o in timp ce plângeam.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 22
Opțiuni