Flămânzi după neprihănire
Flămânzi și însetați după neprihănire
Sunt cei ce așteaptă a Domnului venire,
Aceștia vor fi săturați întotdeauna
Căci Domnul le va da întruna
Binecuvântări nemărginite
Că acestea nu le sunt oprite
Celor care tânjesc după apropiere
De Domnul, să stea în veghere.
Cei ce au dorul atât de mare
De a sta la părtășie-n adunare
Și caută cu drag lucrurile sfinte,
Acestea le vor fi dăruite.
Că ce cauți aceea găsești-
Căutând lucruri duhovnicești
Le găsești și-ți vor fi date
Într-un mod mai aparte,
Că acestea nu pică din senin,
Ci sunt date celor ce le caută din plin.
Domnul dă celor doritori
Din a cerului splendori
Multe bucurii de nedescris
Așa după cum El a promis.
Fiind flămând după neprihănire
Cauți mereu, fără oprire
Tot ce-i sfânt și minunat
Ce vine de la Marele Împărat,
Că El dă lucruri valoroase
Celor neprihăniți trebuincioase.
Valorile celor neprihăniți
Se văd când zilnic sunt sfințiți,
Căci pun preț mare pe suflet
Ca inima și al lor cuget
Să fie zilnic, tot mereu
Plăcute Lui Dumnezeu.
Cei care își dau silința
Trăiesc curată pocăința,
Sporesc în lucrurile sfinte
Slujind Bunului Părinte
Cu inimă bună și curată
Din iubire devotată.
Se luptă să trăiască cu evlavie
Până vor pleca în veșnicie,
Căci creștinul adevărat
Ce-i cu Duh Sfânt botezat
Nu se complică cu lucruri de nimic,
Ci crește zilnic câte un pic,
Merge din putere în putere
Așa după cum Domnul cere.
Căci numai acei sârguincioși,
Sfinți, neprihăniți, evlavioși
Cu Hristos vor avea parte
În țara de sus, în veșnica Cetate.
De aceea pregătire mare ni se cere
Să stăm tot timpul în veghere,
Să nu lăsăm stindardul jos
Dacă vrem să placem Lui Hristos.
Amin