Dragostea Domnului

Acum când peste lume se așterne
A morții răutate ce se cerne
Și lasă-n suflete atât suspin
Cu cupa ei cea plină de venin,
Nu pot să nu îmi pun o întrebare
Văzând această ne-nțeleasă stare:
De ce nu e trezire printre noi
Când prea ades ne frângem în noroi?
Sunt valuri mari ce vin din depărtare
Ce lasă spume-așa de-amăgitoare
În care mulți se pierd așa ușor
Și-nspre pierzare trec parcă în zbor.
În suflete-i așa nesiguranță
Și-s prea ades lipsite de speranță
Că-s prinse azi în lanțuri de plăceri
Și drumul lor merge spre nicăieri.
A lor iubire parcă se destramă
Căci ce e sfânt nu iau deloc în seamă
Ci în plăceri se-afundă iar și iar
Călătorind pe-al răului hotar.
E vremea azi când trebuie oprire
De la nemernica nelegiuire
Ce-atâta rău în suflete-a adus
Cum niciodată n-ar putea fi spus.
E timpul să spunem nu nebuniei
Și să ne ridicăm contra mândriei
Care pe mulți îi duce spre abis
Ce nu iau seama la ce este scris.
E timpul azi de sfântă pocăință
Ca să-L chemăm pe Domnul cu credință
În inimi să-și reverse al Său Har
Și cu iubire să ne umple iar,
Spre-a ne păstra lipsiți de răutate
Iar sufletele să le-avem curate
Mai doritoare de-a ne pregăti
Pentru frumoasa zi când va veni.
E timpul azi să-i auzim chemarea
De-a ne sfinți căci trece așteptarea
Și va veni un timp când n-om putea
De-a ne găti oricât de mult am vrea.
Deci cât e Har și-i vreme de iertare
Cât încă dragostea Lui este mare
Să ne grăbim cu toți să ascultăm
De-a Lui îndemnuri, Lui să ne predăm,
Căci în curând cuprinși de remușcare
Vom plânge cu lacrimi sfâșietoare
Când vom vedea c-a fost adevărat
Căci ne-a chemat și nu L-am ascultat.
Cerși-vom doar o clipă, o clipită
Din scurta alergare risipită
O clipă doar ca să ne pocăim
Și pentru cer cu drag să ne gătim.
-E prea târziu! - atunci ni se va spune
Când în abis vom merge, în genune
Departe de prezența Domnului
Căci am respins mereu dragostea Lui.