Copila Mea, ești iar căzută,
Și iarăși ai plecat urechea,
La șoapta care nu ajută,
Pe care lumea cea coruptă
O vede drept reper, adesea.

Deschizi în fiecare zi Cuvântul,
Dar parcă te văd tot mai tristă
Parc-ai uitat iar Legământul
Care dorește a-ți da avântul
Să nu te lași nicicând învinsă.

Să nu crezi că nu-ți văd durerea
Sau chinul zilnic ce-l trăiești
Sau lacrimile și tăcerea,
Care-ți inăbușă vederea
Când pe genunchi te prăbușești.

Văd tot, copila Mea, și simt
Și ochii Mei plâng prin ai tăi,
De treci prin rece anotimp,
Să știi c-am să-ți răspund la timp
Și-am să te scot din grele ploi.

Să știi că norii nu rămân,
Pe-aceeași boltă tot mereu,
Că au și ei un drept stăpân
Și toate Lui i se supun
Pe Tatăl tău, pe Dumnezeu.